Și America alege. În 2020!

Mario Balint

Nu doar România este în febra alegerilor imediate, dar și cele de anul viitor. Statele Unite, considerate fanionul democrației mondiale, trăiesc zbateri fără precedent. Scandalul fără precedent în care este implicat președintele Trump nu a rămas fără urmări.

Candidaţii Partidului Republican au suferit, în alegerile desfăşurate marţi, înfrîngeri stînjenitoare pentru preşedintele Donald Trump, care s-a implicat personal în campaniile electorale locale, cerînd să le fie barat accesul democraţilor radicali, cu un an înaintea scrutinului pentru Casa Albă.

Rezultatele alegerilor organizate marţi în patru state – Virginia, Kentucky, Mississippi şi New Jersey – ar putea oferi indicii cu privire la scrutinul prezidenţial de anul viitor, în care Trump vizează un al doilea mandat.

Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, democraţii au preluat controlul asupra celor două camere ale legislativului din Virginia, unde sentimentul anti-Trump din suburbii rămîne o forţă puternică. Ei vor avea astfel toate pîrghiile puterii în acest stat, după o campanie marcată în special de dezbaterea legată de armele de foc. În Kentucky, procurorul general, democratul Andy Beshear, al cărui tată a fost ultimul guvernator democrat, l-a învins pe guvernatorul în funcţie, impopularul Matt Bevin, în pofida sprijinului adus acestuia de preşedintele Trump.

Într-o ţară foarte divizată, alegerile de marţi erau considerate un test revelator pentru popularitatea lui Donald Trump, al patrulea preşedinte din istoria Statelor Unite ameninţat de o procedură de destituire.

Ironizînd frenezia mediatică, Trump a avut aceste cuvinte premonitorii luni seară, chemîndu-i pe susţinătorii săi din conservatorul Kentucky să meargă să voteze, pentru că, dacă pierdem, aceasta trimite un mesaj foarte rău nu puteţi lăsa să mi se întîmple asta, le-a transmis el celor 20.000 de participanţi la o adunare de campanie, într-o manieră de-a dreptul Gaulistă! După 24 de ore, candidatul democrat era cel care obţinea victoria, la o diferenţa minimă de voturi, chiar dacă, la miezul nopţii, republicanul Matt Bevin nu îşi recunoscuse încă înfrîngerea.

Chiar şi în aceste condiţii, victoria democratului Andy Beshear, într-un stat unde Trump cîştigase la o diferenţă de 30 de puncte în faţa rivalei sale democrate Hillary Clinton în 2016, a trimis unde de şoc.

De la Casa Albă, Trump a reacţionat, specific, pe Twitter afirmînd că Bevin a cîştigat cel puţin 15 puncte în ultimele zile, dar poate nu suficient .

În New Jersey, este de aşteptat ca democraţii să-şi menţină majoritatea în camera legislativă inferioară.

Tocmai am văzut în alegerile din această seară – din Virginia pînă în Kentucky – că americanii resping stilul divizant de politică al lui Trump, a declarat senatorul Cory Booker, candidat în alegerile primare democrate din 2020.

Stilul nemaivăzut în care Trump face politică, în America și în lume, îl pun în încurcătură pe președinte, iar ingerințele în politica Ukraineană pare că a pus capac aspiranțelor sale la un al doilea mandat. Ambasadorul american la Uniunea Europeană a recunoscut că a condiţionat un ajutor militar destinat Ukrainei de deschiderea unei anchete asupra unuia dintre rivalii democraţi ai lui Donald Trump, Joe Biden, cu prilejul audierii la care a participat în cadrul anchetei pentru destituirea preşedintelui american.

Audiat prima dată pe 17 octombrie, ambasadorul la UE Gordon Sondland, multă vreme un aliat apropiat al lui Donald Trump, a revenit luni în Congres pentru a-şi completa mărturia cu cîteva adăugiri importante, care dau consistenţă dosarului anchetei care îl vizează pe Donald Trump în Congres.

Sondland a declarat că i-a explicat unui consilier al preşedintelui ukrainean Volodimir Zelenski că această anvelopă de ajutor militar nu va fi „în niciun caz” deblocată, atîta timp cît Ukraina nu va anunţa public că va declanşa o anchetă asupra afacerilor lui Joe şi Hunter Biden pe teritoriul său.

Cînd a fost întrebat de congresmenii din comisiile de anchetă dacă cererea făcută Ukrainei de a-l ancheta pe Biden, şi deci de a implica Kievul în campania prezidenţială americană din 2020 ar putea fi „ilegală”, Gordon Sondland a răspuns: „Nu sînt avocat dar presupun că da”.

Un om de afaceri care a făcut avere în domeniul hotelier, Gordon Sondland a contribuit la finanţarea campaniei şi a ceremoniei de învestitură a lui Donald Trump, de care a devenit apropiat. Convinşi că deţin dovezi ale unui „abuz de putere” al preşedintelui prin presiunile exercitate asupra Kievului, democraţii au declanşat pe 24 septembrie această anchetă în Camera Reprezentanţilor, unde deţin majoritatea. Republicanii deţin însă majoritatea în Senat, care va trebui să dea verdictul asupra suspendării lui Donald Trump după ce Camera Reprezentanţilor va vota pentru punerea lui sub acuzare.