Scutiri de impozit pe locuinţe pentru încă două categorii de caransebeşeni

scutiri-impozite

În ultima şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor care se vor aplica în municipiul Caransebeş în cursul anului 2022. Pentru anul viitor – se arată în proiectul de hotărâre –, taxele şi impozitele se vor indexa cu rata inflaţiei, respectiv cu 2,6 la sută, aici intrând impozitul/taxa pe clădiri, pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxele speciale, precum şi alte taxe locale.

De asemenea, în actul normativ se mai precizează că se acordă bonificaţia de 10 la sută, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, care îşi plătesc integral, până la data de 31 martie 2022, impozitul pe clădiri, pe terenuri şi pe mijloacele de transport.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în plenul şedinţei Consiliului local, Dragoş Curelea a propus două amendamente din partea USR-PLUS, în sensul scutirii de impozit a unor categorii de cetăţeni. Astfel, conform Codului Fiscal, articolul 456, USR-PLUS a propus scutirea de impozit pe locuință, pentru o perioadă de 5 ani, pentru clădirile la care proprietarii au executat, pe cheltuială proprie, lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea Nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Cel de al doilea amendament se referă la scutirea de impozit pe locuință, pentru o perioadă de 3 ani, pentru clădirile unde au fost executate lucrări în condițiile Legii Nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare.

Ambele amendamente propuse de Dragoş Curelea şi Sanda Bistrean au fost votate, în unanimitate, de consilierii locali caransebeşeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + eleven =