Şcoala duală de la Reşiţa, un model demn de urmat pentru cei din Tunisia

IMG 3915

O delegaţie din Tunisia a fost astăzi, 17 aprilie, prezentă la Reşiţa pentru a vedea exact cum se desfăşoară proiectul şcolii duale din municipiu. Întâlnirea dintre autoritatea locală, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Şcolar şi partenerii străini a fost organizată cu sprijinul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Regiunea de Dezvoltare Vest Timișoara, fiind organizată prin TAIEX, instrumentul pentru asistenţă tehnică şi schimb de informaţii din cadrul Comisiei Europene, care sprijină țările partenere ale UE cu privire la apropierea, aplicarea și respectarea legislației Uniunii Europene.

„Suntem aici pentru a vedea exemplul românesc în ceea ce priveşte învâţământul tehnic şi profesional. De ce România? Deoarece România aparţine spaţiului european şi avem în comun acest timp de învâţământ tehnic. Suntem în stadiul de a trece la descentralizare, iar pentru noi cel mai apropiat stat ce are experienţă în acest domeniu a fost România. Am ajuns la Reşiţa deoarece doamna Ildikó Pataki ne-a prezentat situaţia de aici, iar faptul că autoritatea locală se implică alături de actorii participanţi al acestui proiect a făcut ca situaţia pe care am descoperit-o în teren să fie una particulară şi de bun augur pentru noi”, a explicat precizat Khaled Raouani.

Cu această ocazie, delegaţia din Tunisia şi-a arătat interesul faţă de exemplul Reşiţei în ceea ce priveşte experianţa acumulată de la debutul proiectului de şcoală duală şi chiar au vizitat Colegiul Tehnic al banatului Montan Reşiţa, dar şi partenerii economici.

„Avem o propunere legislativă pe care o vom publica în următoarea lună, numită „De la dual, la trial“. Exemplul din Reșița va fundamenta o recomandare de politici care spune că învățământul dual trebuie de fapt să fie trail, că doar așa funcționează. Nu este suficient să avem o legătură între școală și companii. Companiile cer calificări, şocală răspunde dacă poate sau nu, iar în această colaborare trebuie să intre și autoritățile locale. Și o să fiu extrem de bucuroasă să prezint luna viitoare, împreună cu Inspectoratul Școlar Caraș-Severin și Primăria Reșița această recomandare de politici în România“, a declarat Ildikó Pataki, coordonator regional Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

Cu toate că învăţământul dual de la Reşiţa este un proiect destul de nou, în luna februarie al acestui an reprezentanţii Primăriei Reşiţa, cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi operatori economici au semnat contractele-cadru de parteneriat pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual, în anul şcolar 2019-2020, clasele funcţionând la Colegiul tehnic şi la Colegiul Economic al Banatului Montan. Începând cu anul acesta au apărut noi meserii pe lângă cele oferite în momentul de faţă cum ar fi strungar, sudor, electrician, bucătar, confecționer produse textile, ospătar, brutar, patiser, operator CNC și mecanic auto.