Rezultate Bacalaureat 2022: în Caraș-Severin rata cumulată de promovare este de 67,20 la sută

Bacalaureat


Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, ora 10.00, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.

Conform datelor, în Caraș-Severin au promovat 1.045 de candidați, rezultând o rată cumulată de promovare, înainte de contestații, de 67,20%. La examen au absentat 133 de candidați, iar patri tineri au fost eliminați. Mariana Ionela Muntian de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița a încheiat probele scrise cu media 10 iar 232 de candidați au obținut medii de promovare între 9-9.99.

Rezultatele au fost afișate atât în mediul online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).

Cei care nu sunt mulţumiţi de rezultate pot depune contestațiile astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi anunțate în data de 1 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × three =