Reprezentanţii marilor magazine din Reşiţa, chemaţi de prefectul Gâfu la şedinţă

sedinta reprezentanti magazine

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, alături de reprezentanţii Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Direcţiei de Sănătate Publică, a avut ieri, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii magazinelor mari din oraşul Reşiţa.

În cadrul şedinţei s-a discutat despre eficientizarea măsurilor de protecţie şi de prevenire a răspândirii coronavirusului, în contextul în care în Reşiţa numărul persoanelor infectate este în continuă creştere.

Prefectul a subliniat obligativitatea respectării cu stricteţe a tuturor măsurilor în vigoare, pentru a preîntâmpina scenariul în care oraşul nostru să intre în carantină.

Cristian Gâfu a propus realizarea unor materiale vizuale şi audio de informare prin care să se atragă în permanenţă atenţia asupra pericolului generat de coronavirus şi asupra măsurilor care trebuie respectate şi a precizat că măsurile, dacă sunt aplicate cum trebuie, vor da rezultate, marcând ca exemplu închiderea şcolilor, măsură care a dus la evitarea unor noi îmbolnăviri în rândul elevilor.

De asemenea, s.a discutat despre importanţa evitării aglomerărilor de persoane în magazine şi a supravegherii permanente a angajaţilor şi a clienţilor pentru că, deşi majoritatea respectă regulile, s-au semnalat cazuri în care masca este purtată necorespunzător, atât în rândul personalului, cât şi al clienţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × four =