Rectificare bugetară cu reproşuri la Caransebeş

rectificare bugetara 1

Unul dintre cele mai discutate proiecte, de altfel puţine, doar trei la număr, aflate pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de miercuri, 18 decembrie, a Consiliului Local Caransebeş, a fost cel referitor la aprobarea rectificării bugetului şi a listei de investiţii pe anul 2019.

În scurta prezentare pe care a făcut-o înainte de a se trece la vot, directorul economic al primăriei, Horia Irimia, a explicat că această rectificare survine ca urmare a estimărilor prea optimiste făcute la începutul anului privind veniturile proprii, acum făcându-se o nouă dimensionare a acestora, precum şi nerealizarea unor investiţii pe care şi le-a propus administraţia locală.

Consilierul social-democrat Valentin Dascălu a afirmat, la rândul său, că „anul acesta nu s-a făcut aproape nimic la Caransebeş”, iar viceprimarul Marius Isac a argumentat că, cel puţin în cazul Colegiului Naţional „C.D. Loga” şi a locului de joacă din Parcul Dragalina, obţinerea avizelor a durat foarte mult.

„E adevărat că ne prinde finalul de an şi sunt lucruri pe care nu le-am finalizat conform graficului, dar asta nu înseamnă că ele nu vor fi duse la bun sfârşit, a spus primarul Felix Borcean referitor la acest subiect. Aceste sume care au fost rectificate sunt tocmai acelea care trebuiau să acopere necesarul de cheltuieli pentru acele investiţii, dar care sunt redirecţionate spre alte capitole, pentru a nu pierde banii şi, deci, a-i putea folosi, aşa că acele proiecte nu se vor pierde, ci doar că sumele destinate lor sunt trecute pe alte capitole. În ceea ce priveşte străzile, aici recunosc că este oarecum vina noastră, a celor de la Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, care au făcut greşit prima achiziţie şi ne-au întârziat desfăşurarea proiectului cu vreo două, trei luni, ceea ce înseamnă că, practic, acest proiect trebuia să fie deja finalizat – mă refer la Str. Laurenţiu Iancu şi străzile din preajmă, precum şi la Str. Pinilor –, dar în perioada Sărbătorilor de iarnă ele sunt funcţionale şi, mai mult decât atât, de data aceasta ele au fost lucrate aşa cum trebuie, adică a fost introdusă canalizarea, au fost executate rigole, astfel încât, cu tot disconfortul provocat în perioada de iarnă, în primăvară vom avea unele dintre cele mai bune străzi din aceste zone. Nu este vina constructorului în cazul acesta, ci e vina, putem să spunem, şi a noastră, dar e şi urmare a faptului că zonele respective nu aveau canalizare, şi ne-am gândit că nu are rost să facem o asfaltare de care să ne bucurăm pe termen scurt, ci mai bine le facem cum trebuie, chiar dacă pentru asta suportăm şi înjurăturile locuitorilor din zonă”, a mai spus Felix Borcean.

Amintindu-i-se faptul că, în multe cazuri, consilierii PSD i-au fost alături în şedinţele legislativului local, primarul a spus că acest lucru s-a întâmplat doar în a doua parte a mandatului său. „Degeaba, dacă nu au fost în prima parte, când puteam să turăm motoarele împreună, şi consilierii liberali şi consilierii PSD, nici nu-mi mai amintesc toate şicanele, după aceea a venit partea a doua. Au fost, practic, două etape de mandat, în care cele două grupuri din Consiliul local s-au şicanat reciproc, ceea ce nu a dus la nimic bun, dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic în Caransebeş”, a mai spus Felix Borcean.