Rămîn bujbec

SCUT-BMTF

M-am trezit bujbec. Adică, în traducere, dezorientat, nedumerit. Noaptea a fost agitată, tot soiul de fantome politice mi-au dat tîrcoale. Oracolul cu togă se chircea tot încercînd să zărească printre aburii de sulf încotro se îndreaptă România, Cleptomina, adevărata fiică a Mamei Omida, regina magiei la alb, cea plătitoare de taxe şi impozite, se orienta şi ea printre cărţi de 66 şi şeptică, dar nu vedea decît, eventual, un 69, iar şamanii din bujbekistan încercau să-mi traducă din ruseşte că fiertura pe care aveau să o îngurgiteze pentru a intra în contact cu spiritul lui Ştefan cel Mare nu avea în compoziţie şi pizda ţigăncii şi, în consecinţă, există posibilitatea ca contactul să aibă loc doar cu Ozana! Cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul!

Plictisit de plictiseala cotroceniană, marchizul de Sade inițiază, din cînd în cînd, jocuri specifice, ecranizate, precum porno-cultul anilor 70, imposibil de vizionat de un om normal, în care acțiunea se derulează într-un conac la margine de lume (civilizată), protagonistă fiind familia tradițională și perversă. Scenele de uro și scato sînt dominante în peliculă, iar De Sade le vizionează din jilțul său, impenetrabil, cu papion, cu palmele întinse pe genunchi.

Marius Manole, mai tradiționalist, apelează la rolul lui Ștefan cel Mare din Apus de Soare, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, sperînd să-l trimită pe monstrul Vraca în sertarul actorașilor pentru figurație. “Unde sînteți voi, #reziștii mei”?, înconjurat de cîțiva figuranți fără televizor și știință de carte.

Viața bate cîmpii, nu filmul!

Vedeţi de ce e bine să fii jurnalist? Pentru prima dimineaţă în ultimele luni, mă bucur că m-am trezit jurnalist şi nu analist sau consultant, spre care tînjesc, evident, vîrsta înaintată alungîndu-mă vicleană de pe teren şi pleoştindu-mă în capul unei mese rotunde. De obicei! Păi, ca analist, puteam eu să debitez atîtea prostii în cîteva sute de semne şi să mă simt răzbunat? Nu, evident! Analiştii serioşi folosesc un limbaj academic, un discurs logic, bazat pe fapte, gesturi, declaraţii, nu pe un vis din miez de noapte. Chiar şi aşa, ca jurnalist (complexat, cum spun unii) care a încălcat normele tehnicii scrisului şi a făcut o introducere de o pagină (dacă ar vedea-o Buzzi, ar tăia-o din start, ca din labele lui Imbri despre păduri!!!), îmi voi exprima cîteva nedumeriri. De această dată, serios!

La deja 32 de ani de la răsturnarea regimului Ceuşescu şi executarea cuplului prezidenţial, România se dovedeşte incapabilă să menţină cursul. Prinsă în vîltoarea crizelor de tot felul, nevaccinată împotriva lor, cu o clasă politică rapace, încă Ţara noastră se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi între primele 10 ţări, la nivel mondial, în catalogul statelor eşuate. Ştiu că voi fi înjurat şi arătat cu degetul, dar m-am săturat să emit fraze deontologice care să se încadreze în normele unei democraţii care nu există şi în care nu cred! Situaţiile speciale impun soluţii speciale, în nici un caz lălăite şi dezlînate, ci ferme şi corecte! De aceea, afirm cu toată convingerea că actuala clasă politică vizibilă la nivelul întregii ţări TREBUIE SĂ DISPARĂ! Camerele de gazare nu mai sînt o soluţie, cînd gazul este infernal de scump! Totuşi, o soluţie finală se impune pentru purificarea unei clase conducătoare. De aceea, cred într-o nouă REVOLUŢIE!

Una intelectuală, live, adevărată, nu pe internet sau reţele de socializare. Una care să schimbe din rădăcini un sistem care nu se mai identifică cu noi, trăitorii unui secol al schimbărilor profunde. O revoltă antisistem general: politică, economică, socială, culturală, morală inițiată de un popor responsabil, nu de marionete #rezist!

Cel mai grav aspect al actualei clase politice este “dezinstituționalizarea politicii”, în contextul în care “politica a devenit nefuncțională cu actualele partide”, care nu mai sînt instituții în sensul sociologic sau politologic al conceptului, ci au devenit un fel de triburi și găști unde contează altceva decît specializarea și dedicarea. O spun de ani de zile, partidele nu mai sînt instituții, care au reguli, care au un statut pe care să îl respecte, care au principii și valori și care au un scop, un proiect special, ci simple structuri mafiote care și-au împărțit teritoriile și luptă pentru spolierea lor. Nemairespectînd aceste lucruri, partidele nu mai pot furniza educație, nu mai au resurse umane, nu mai au școli.

Ce cadre pregătim? Ce oameni aducem în politică? Pe ce criterii? Ne aducem în politică prietenii, partenerii de afaceri, secretarele? Eu cunosc cinci sau șapte exemple de foști șoferi ai unor președinți de județ sau ai unor primari sau parlamentari care au ajuns în locul lor în foarte scurt timp. Această dinamică a șoferului care ia locul șefului demonstrează o lipsă de instituții. Nu mai avem cuvîntul viitor în programele politice, nu mai avem energia pe care să ți-o dea politicienii pentru viitor. Am ajuns la aceste momente în care cred că politica a devenit nefuncțională cu actualele partide, instituții legate de politică.

Multe instituţii publice au devenit fiefuri de partid, sau au fost cucerite de “alpinişti sexuali” care au trecut, sau nu, pe la Armando!

Fenomenul de revoltă se manifestă puternic, în ultimii ani, în Europa. Eu l-am văzut în Piaţa Catalunia, din Barcelona, şi în Centrul Madridului, deşi startul l-am dat tot noi, românii, la “kilometrul 0” al democraţiei dîmboviţene, în Piaţa Universităţii, unde în iunie 1990 am fost prezent alături de Emil Hurezeanu şi un extraordinar jurnalist de la revista clujeană studenţească NU! Ca şi cei din Bucureşti, studenţii clujeni erau profund antisistem!

În acel răstimp, hydra putreziciunii sistemului de astăzi dădea bacalaureatul, de la seral, sperînd să obţină un 5 la limba maternă! De aceea sîntem unde sîntem!

Se pare că, din punctul de vedere al respectării legilor şi documentelor fundamentale ale unei ţări, Statul Român A EŞUAT în ultimii 32 de ani în actul de guvernare al ţării! Deoarece starea de sărăcie a societăţii a crescut exponenţial în ultimii ani, pot spune, fără să greşesc foarte mult, că DECIDENTUL POLITIC aflat în acest moment la guvernare a eşuat categoric în misiunea sa faţă de cetăţenii ţării!

Din păcate, după 32 de ani de aşa-zisă democraţie, electoratul, drogat cu minciuni de toate culorile, rămîne dependent de chip şi ignoră ideile. Chipul a rămas substitutul unui program! Acesta arată caracteristicile reale, sau doar presupuse. Imaginea conducătorului este echivalentul mărcii de fabrică. Perntru că Iohannis are în vene ceea ce Niccolo Machiavelli scria în Principele (Paris, Ed. Seghers, 1972, p. 144-145): „Lumea vede bine ceea ce eşti pe dinafară şi puţini văd ce eşti pe dinăuntru; iar cei puţini nu îndrăznesc să contrazică opinia mulţimii, care are de partea ei măreţia Statului care-i susţine… Pentru că poporul nu judecă decît ceea ce vede”.

Adevărul nu mai contează. El devine un concept demodat pentru cei care confundă imaginea cu imaginaţia. De aceea nu dau doi bani pe reconciliere! De aceea, nu agreez diplomaţia care spune: nu contează cîtă dreptate ai, ci cît negociezi! Rămîn bujbec!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × two =