Primăria Reşiţa retrage echipa de handbal din prima ligă

primarul Ioan Popa

Primarul Ioan Popa anunță că a convocat de îndată Consiliul Local Reșița pentru a se decide soarta echipei de handbal CSM Reșița, primarul propunând retragerea finanțării echipei, dar și retragerea ei din campionat.

Vinovați de luarea unei asemenea decizii ar fi Federația Romană de Handbal, dar și arbitrajele care ar fi defavorizat echipa.

„Deciziile abuzive și anormale ale Federației Române de Handbal de a organiza absolut toate partidele în deplasare, stil turneu, care durează câte şapte zile, ceea ce implică costuri foarte mari, iar suporterii echipei neputând să vadă nici un meci pe teren propriu, susține Ioan Popa, au dus la o asemenea decizie”.

Cât privește arbitrajele, Popa susține că „echipa a fost în nenumărate rânduri dezavantajată și de arbitraj, deși Primăria Reșița și Consiliul Local Reșița au făcut eforturi mari pentru a finanța echipa din bani publici”.

Primăria orașului Reșița va susține în continuare centrul de copii și juniori al secției de handbal, unde sunt în jur de 100 de copii, și va încerca să le asigure și pe viitor cele mai bune condiții pentru a face sport de performanță.

„Principalul finanțator și conducerea CSM Reșița susțin în continuare și secțiile de fotbal, karate, lupte, baschet, dar își dorește ca banii investiți în aceste secții să fie bine chibzuiți, iar acest lucru să se vadă în rezultatele sportivilor, indiferent de ramura sportivă. Primăria Reșița și CSM Reșița mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect – handbal seniori – și le dorește mult succes sportivilor și antrenorilor la următoarele echipe”, mai spune edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × three =