Populaţia de zimbri liberi de lângă Armeniş este în creștere

Calves in the Bison Hillock 2020 ©WWF Romania 1024x576 1

În zona cunoscută sub numele de Măgura Zimbrilor, în vecinătatea comunei Armeniș, sunt acum peste 57 de zimbri liberi, dintre care cel puțin 12 născuți în sălbăticie. Recent, doi pui de zimbru au fost zăriți de rangerii proiectului LIFE Bison în turele de monitorizare din Munții Țarcu.


„Anul trecut s-au născut cel puțin 8 viței. Este cel mai mare număr văzut în Măgura Zimbrilor și sperăm că anul acesta vor fi și mai mulți care supraviețuiesc pentru a deveni adulți puternici” , Daniel Hurduzeu, ranger în Măgura Zimbrilor.

Marina Drugă, Manager proiect LIFE-Bison, WWF-România, spune că nașterile în sălbăticie sunt un indicator important pentru proiectul de resălbăticire care ne spune că zimbrii s-au adaptat și prosperă în Carpații Meridionali, un mare success pentru conservarea acestei specii vulnerabile și pentru biodiversitatea zonei.

Următorul transport de zimbri este plănuit pentru finalul lunii iulie cu exemplare din rezervații din Germania.