Excursii printre zimbri, la Armeniș

zimbri

Odata cu sosirea primilor zimbri în Munții Țarcu, a luat naștere Asociația locală „Măgura Zimbrilor Armeniș” (AMZA). Pentru a impulsiona dezvoltarea acitivităților care valorifică natura sălbatică și moștenirea culturală într-un mod sustenabil, asociația a creat o serie de inițiative care însumează o ofertă ecoturistică ce cuprinde cazare și masă, ghid specializat, produse locale, trasee și infrastructură turistică.

Între Munții Țarcului şi Semenic, turiștii se pot bucura, sub îndrumarea unui ghid, de trasee inedite unde pot observa zimbrul în habitatul său natural. De asemenea, pentru a spori șansele de a vedea animale sălbatice, este disponibilă și o excursie ghidată în căutarea căprioarelor și a urșilor. Vechi observatoare de vânătoare au fost restaurate și transformate în cele mai bune locuri pentru vizionarea animalelor sălbatice.

AMZA, WWF și Rewilding Europe au lucrat impreună pentru a crea un brand local pentru produse, din Măgura Zimbrilor, pentru a reactiva și întări moștenirea culinară, de manufactură a comunității. Cel mai important produs este experiența de vizitare, dar și câteva bunătăți precum mierea sau răchia, care se pot degusta la Centrul de Vizitare.

Măgura Zimbrilor se întinde pe plaiurile pitorești ale comunei Armeniș, unde un proiect ambițios de protejare a vieții sălbatice a fost îmbrățișat și dezvoltat în ultimii patru ani. Dezvoltarea sustenabilă a acestei zone și bunăstarea comunităților locale este misiunea unei echipe de parteneri: AMZA, WWF, Primaria Comunei Armeniș, Rewilding Europe și prieteni din întreaga țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + five =