Pompierii, „profesori” la Liceul Tehnologic „Decebal” din Caransebeş

exercitii decebal 1

Elevii și cadrele didactice aleLiceului Tehnologic „Decebal” din Caransebeş au participat zilele trecute la un exerciţiu în care au învăţat ce trebuie să facă şi cum se evacuează o clădire în cazul producerii unui seism. „Profesori” au fost cadrele de la Detașamentul de Pompieri Militari Caransebeș din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin și reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei municipiului.

Elevii au primit sfaturi concrete în ceea ce privește locurile unde trebuie să se adăpostească în cazul unui cutremur, cât trebuie să aștepte până să părăsească locația în care se află sau cum să acorde primul-ajutor, dar cel mai important sfat primit a fost acela de a nu intra în panică. Exercițiul a cuprins ulterior evacuarea ordonată a elevilor și cadrelor didactice după semnalul sirenei și adunarea într-un loc dinainte stabilit, la distanță de clădirile înalte, în curtea liceului.

La final, „dascălii” au oferit pliante participanților, cu sfaturi despre modul în care trebuie să acționeze în cazul unui cutremur, se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Caransebeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 1 =