Polițiștii cărășeni au oferit mărțișoare șoferițelor matinale

martisor

În această dimineață de 1 Martie, polițiștii cărășeni din Reșița, Caransebeș, Băile Herculane și Anina au oferit domnișoarelor și doamnelor aflate în trafic câte un mărțișor personalizat și un gând bun.

Polițiștii au continuat astfel tradiția anuală, dar de această dată cu respectarea măsurilor de protecție sanitară impuse, și au vrut să culeagă cât mai multe zâmbete și voie bună de la doamne și domnișoare.

„Mărțișorul – simbolul primăverii, al speranței și al norocului – aduce zâmbetul pe chipurile femeilor, chiar și pe timp de pandemie. Vă dorim tuturor să aveți sănătate și o primăvară frumoasă, fără evenimente nedorite”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × four =