Politica, votca şi funcţiile

Victor Nafiru

Într-o seară, la una dintre terasele Reşiţei, cu un amic din vremurile de demult. Eu, cu halba de bere în faţă, să-mi potolească setea, el, cu votca ce îi amintea de acei ani în care posturile şi funcţiile publice se împărţeau în jurul sticlelor, fără număr. Amicul a făcut politică, dar s-a retras, însă, în momentul în care a văzut că unii care veneau seara şi se înscriau în partid, a doua zi se şi credeau politicieni, iar a treia zi visau la funcţii.

„Aşa era şi atunci, îşi aminteşte amicul. Plecam de la o votcă şi  îl ascultam admirativ pe boss. N-avea nimeni curaj să-l întrerupă, iar cineva avea grijă să-i umple paharul tot timpul. Vrând-nevrând, trebuia să ţinem pasul cu el, să nu ne facem de râs, nedemni de încrederea pe care ne-o acorda. Uneori, beam de bucurie că eram la guvernare, alteori de necaz că nu prea eram obişnuiţi să stăm în opoziţie. Ce vremuri, domnule, ce vremuri!“, a exclamat cu năduf amicul.

După o pauză scurtă, impusă de schimbarea paharului golit între timp cu unul plin, prietenul a continuat: „Îmi amintesc că, după nişte alegeri generale pe care le-am câştigat, ne-am adunat într-o seară la o votcă. Era perioada de tranziţie, se purtau discuţii pe tema numirilor pe funcţii, în guvern, la judeţ… După patru, cinci, şase sticle golite, boss a început să împartă funcţiile: «Pe tine te pun secretar de stat, i-a zis ăluia care-i turna în pahar, iar pe tine director la Direcţia Silvică, arătând cu capul spre cel din capul mesei»“. L-am văzut întorcându-se spre unul ce venise nou în partid şi, după ce l-a măsurat din cap până în picioare, i-a spus: «Ţie îţi dau Internele, că ai faţă de aşa ceva», moment în care un altul a încercat să protesteze, căci şi lui i se promisese, altădată, acelaşi lucru. «Pe tine te trimit la Apărare, că şi acolo e nevoie de oameni vânjoşi, chiar dacă nu ai făcut armata».

Şi uite aşa, toată seara, până noaptea târziu, boss împărţea funcţii, de parcă le avea în buzunarele de la pantaloni, haină ori cămaşă. Pe unul îl făcea director la Drumuri, pe altul la Mediu şi tot aşa. Nu cădea unul cu capul pe masă, până nu primea o funcţie. Pe cei nemulţumiţi de împărţeala făcută îi vedeai plecând acasă pe picioarele lor“, şi-a amintit amicul cu cont fals pe Faceebok.

La întrebarea dacă nu cumva nemulţumitul se supăra iremediabil, răspunsul a fost ceva de genul: „Cum să se supere? Urma o nouă seară, o nouă întâlnire, cu votcă şi multe, multe promisiuni, mai ales că boss venea în fiecare seară cu alţi pantaloni îmbrăcat, o alta haină, o altă cămaşă“.

Şi cu alte funcţii, am completat eu. „Ei, vezi că ştii“, a exclamat amicul comandând imediat o altă votcă…