Politica confruntării

Mario Balint

Al-Jalaa, un bloc civil cu 12 etaje din Gaza, în care își aveau sediul trei instituții internaționale de presă, a fost bombardat și distrus de avioanele Armatei Israeliene. Reprezentanții jurnaliștilor deplîng atacul la adresa libertății presei incomode. Pe lîngă televiziunea Al Jazeera, în clădire își avea sediul și o filială a agenției Associated Press, precum și Middle East Eye. Operațiunea nu este nouă. Scoaterea din scenă a jurnaliștilor a fost practicată frecvent în conflictele din Orientul Mijlociu. Să ne amintim doar de războiul din 2014! Această practică ne confirmă încă o dată că din 1999, de la bombardarea televiziunii sîrbe de către NATO, jurnaliștii sînt considerați combatanți direcți în conflicte, aspect pe care îl dezvolt, de fiecare dată, în Atelierele HEST susținute în cadrul BMTF Risk Ak Demy!

Actualul conflict din Țara Făgăduinței îmi amintește de o carte citită în urmă cu mai bine de 10 ani. Fiul Hamasului – mărturisirile unui spion, membru Hamas, care a lucrat pentru serviciile secrete israeliene, scrisă de Mosab Hassan Yousef, împreună cu Ron Brackin, în 2010, apărută în limba română la Editura Pandora M, în același an. Cartea FIUL HAMASULUI este un raport din interior despre ce s-a întîmplat în anii ˈ90 în cadrul Hamasului și al Serviciilor secrete israeliene. Mosab Hassan Yousef este fiul unuia dintre liderii și fondatorii Hamasului.

Mosab Hassan Yousef și-a petrecut copilăria dorind să devină un luptător Hamas. Era, de altfel, ceea ce se aștepta de la orice copil arab din zona Cisiordania. A început să aibă dubii despre organizația Hamas atunci cînd a văzut brutalitatea cu care se acționa în sînul acesteia, modul în care oamenii Hamasului se foloseau de civili și de copii pentru a-și atinge scopurile.

Mosab Hassan Yousef s-a născut în 1978, în Ramallah, oraș aflat la 10 km nord față de Ierusalim. Tatăl său, șeicul Hassan Yousef, a fost chiar unul dintre întemeietorii și liderii Hamasului și a petrecut mulți ani în închisorile israeliene. Între 1997 și 2007, Mosab Hassan Yousef a fost spion al Israelului. Shin Bet, serviciul israelian de securitate internă, a declarat că Yousef a fost cea mai importantă sursă se spionaj pe care a avut-o infiltrată în grupul liderilor Hamas. Între 1999 și 2000 s-a convertit la creștinism, iar în 2007 s-a mutat în SUA. Este renegat de familia sa.

Hamas, o filială locală a Frăției Musulmane, controlează Fâșia Gaza, un teritoriu complet evacuat de statul evreu la mijlocul primului deceniu al mileniului și care a devenit o uriașă rampă de lansare de rachete asupra populației civile israeliene. Grupul a fost fondat de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane din Egipt, în 1987, în Gaza. Acesta a luat avînt, cu binecuvîntarea Shin Bet, ca o contrapondere la mult mai moderata organizație seculară Fatah, născută pe ruinele Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), condusă de legendarul lider Yasser Arafat. Arafat și Abu Mazen erau acuzați de către populația palestiniană de pactizare cu dușmanul sionist, orbiți de avantajele financiare personale și prizonieri ai corupției generalizate din rîndurile conducerii organizației.

Musulmanii tradiționali stau la piciorul scării, trăind cu vinovăția de a nu practica islamul cu adevărat. În vârf sunt fundamentaliștii, cei pe care îi vedeți la știri ucigând femei și copii spre fala Dumnezeului din Coran. Moderații sunt undeva la mijloc.

Totuși, adevăratul musulman este de fapt mai periculos decât fundamentalistul, deoarece el pare inofensiv și niciodată nu-ți dai seama când a făcut acel pas următor spre vârf. Cei mai mulți atentatori sinucigași au fost la început moderați”, scrie Mosab Hassan Yousef la pagina 43 din Fiul Hamasului.

Acești palestinieni, adevărați musulmani, sînt cei care au pus umărul la succesul Hamas, germinat din semințele urii aruncate generos odată cu Al-Nakba, expansiunea din 1967 și, ulterior, din ghetourile fără viitor și fără speranță pentru tinerii palestinieni. Sigur, istoria și frustrările sociale acumulate peste ani sînt importante, dar acum e vorba despre altceva. Cred că de data aceasta afacerile subterane ale extremiștilor evrei și palestinieni au generat conflictul, cu un cinism fără margini. Implanturile coloniale israeliene, lobby-ul dezvoltatorilor imobiliari se află de prea multă vreme pe masa Ministerului Justiției, iar politica promovată de Administrația Trump față de Ierusalim a pompat oxigen în acest sistem ce pare că se sufocă, acum, odată cu posibila schimbare politică a guvernului israelian.

Am auzit și citit în aceste zile remarci și opinii referitoare la trunchiul comun al Hamas și Hezbollah și la contribuția celor două formațiuni în pregătirea evenimentelor la care asistăm astăzi. Din punctul meu de vedere, nimic mai fals!

Este adevărat, ambele, Hamas și Hezbollah, sînt organizații fundamentale islamice bazate pe Orientul Mijlociu. Ambele sînt stigmatizate ca organizații teroriste și împărtășesc ideologia comună de a se opune Occidentului, în special SUA și Israelului. În pofida acestor comunități, există diferențe fundamentale între cele două organizații.

În primul rînd, Palestina este dominată în cea mai mare măsură de sunniți și, ca atare, Hamas este o organizație sunnită. Pe de altă parte, populația majoritară din sudul Libanului este Shia, iar Hezbollah urmărește ideologiile Shia.

Dacă Hamas a fost fondat în 1987 de șeicul Ahmed Yassin, liderul Frăției Musulmane, Hezbollah-ul este legat de familia Al-Sadr, din Iraq. Fugit dintr-un Iraq măcinat de revolte tribale, Musa Al-Sadr, unchiul liderului radical şiit iraqian Muqtada Al-Sadr, pune bazele, în Liban, unui partid şiit puternic. Prieten cu Ayatollahul Khomeiny, Musa este ales, în 1959, lider al comunităţii şiite libaneze care avea să aibă o ascensiune fulminantă din 1979, odată cu instituirea Republicii Islamice Iran şi victoria Revoluţiei. Sărăcia şi alienarea culturală a comunităţii şiite, dar şi invazia israeliană condusă de Ariel Sharon au jucat un rol fundamental în ascensiunea organizaţiei Hezbollah, o bizară combinaţie de spirit revoluţionar şi izolare politică, apărută în izolarea Văii Bekaa şi sudul Libanului. Hezbollah este o organizaţie politică, socială, militară şi religioasă. O astfel de definiţie se poate aplica tuturor organizaţiilor politice şi catalogate drept extremiste din spaţiul Orientului Mijlociu. Pentru că tradiţia islamică impune componenta socială, oricărei organizaţii, implicată sau nu în viaţa politică. Aceste formaţiuni, „actori non-statali”, cum îi denumeşte Ionel Nicu Sava, au preluat o parte dintre obligaţiile statului la adresa unor categorii de populaţii, sau zone delimitate geografic. Altfel spus, neputinţa statului destructurat de a rezolva unele probleme grave a înlocuit autoritatea acestuia cu autoritatea grupărilor. De aici derivă şi susţinerea masivă din rîndul populaţiei locale pentru cauza şi forma de luptă, denumită teroristă, ale organizaţiilor.

Ambele organizații au desfășurat activități sociale cu accent pe serviciile medicale gratuite pentru săraci. Alte lucrări includ construirea și funcționarea școlilor, orfelinatelor, moscheilor și facilităților sportive, în general activități sociale în care statul a fost total absent!

Deci, o legătură direct cu Iranul o putem atribui Partidului lui Dumnezeu, prins în acest moment în luptele din Siria, iar pentru a decripta capacitatea de luptă a Hamas va trebui să ne uităm în altă parte!

Armata israeliană a transmis luni că, la o săptămînă de la începerea bombardamentelor, militanţii palestinieni au lansat aproximativ 3.150 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Aproximativ 460 de rachete nu au trecut graniţa şi s-au prăbuşit pe teritoriul Fâşiei Gaza, a adăugat armata. Sistemul israelian de apărare antirachetă Iron Dome a avut un procent de interceptare de circa 90%, au mai precizat forţele armate. Comparativ, în timpul războiului de 51 de zile din Gaza din 2014, au fost lansate spre Israel 4.481 de rachete.

A fost linişte, relativă, din 2014, între palestinieni şi statul Israel, chiar dacă e cunoscută acumularea de armament, cu precădere în Gaza. O parte dintre aceste rachete provin din Egipt și au intrat pe teritoriul Fâșiei prin rețeaua de tuneluri. Cele mai multe, însă, au fost confecționate artizanal chiar în Gaza! Și nu este de mirare! Dacă economia extrem de performantă în toate domeniile, a Israelului este, în sine, o economie de război, izolata și corupta Fâșie Gaza găzduiește o economie similară. La alt nivel, desigur.

De o parte și de cealaltă a zidurilor și gardurilor de sîrmă ghimpată, extremismul are interese divergente, dar se hrănește și se perpetuează. Odată cu slujba din ultima vineri de Ramadan, vineri 7 mai, toată liniştea Israelului a sărit în aer! Extrema dreaptă a partidelor evreieşti a ieşit în stradă, amplificînd tensiunile.

Israelul este după alegeri, în plin efort de a crea un guvern, cu prezenţa în premieră a partidelor arabe. Pe 5 mai, Netanyahu a anunțat că nu a reușit să formeze o coaliție pentru a guverna. Benjamin Netanyahu a încercat să formeze un guvern de dreapta cu aliaţii săi din partidele ultraortodoxe, cu dreapta radicală Yamina şi formaţiunile politice ale „sionismului religios” de extremă dreaptă. Premierul Benjamin Netanyahu se află la putere din 2009. Este cel mai longeviv premier din istoria statului Israel, dar este judecat pentru corupție și fraudă în mai multe dosare.

Tot pe 5 mai, liderul opoziției din Israel, Yair Lapid, a fost desemnat să formeze un nou guvern. Yair Lapid a anunțat că vrea să formeze un „guvern de uniune naţională” care să reunească dreapta, centrul şi stînga, pentru a-l putea înlătura de la putere pe Netanyahu. Părea că reușește, cînd… războiul a bătut în ușa Iron Dome!

În Israel, populaţia arabă reprezintă 20%, iar demografia îi este favorabilă, în ciuda noilor veniţi dar şi a natalităţii importante la nivelul populaţiei evreieşti. În plus, ieşirea în stradă a radicalilor evrei a dublat răbufnirile nervoase şi protestele palestiniene care s-au răspîndit fulgerător. Tensiunile au escaladat, iar atacurile asupra evreilor și palestinienilor din orașele care găzduiesc ambele comunități s-au intensificat.

Pe acest fundal, vineri, pe 14 mai, Naftali Bennett, liderul partidului ultranaționalist Yamina, a anunțat că renunță la a mai negocia cu liderul opoziției, Yair Lapid, și că va prefera să discute negocierea unui guvern multicolor de unitate națională. Yair Lapid mai are două săptămîni pentru a încerca să formeze un nou guvern. Dacă nu reușește – ceea ce este foarte posibil, pentru că un guvern din care să facă parte (sau să fie susținut de) partidele arabe, în contextul actual, e aproape imposibil -, vor avea loc din nou alegeri anticipate. Pînă atunci, guvernul Netanyahu rămîne la putere! La propriu!

Sigur, nu există vreo dovadă că Benjamin Netanyahu a orchestrat această confruntare cu dușmanul de serviciu, Hamas, însă e clar că EL este marele beneficiar! Hamas-ul cîștigă, la rîndul său, în lumea arabă, care se va gîndi, acum, de două ori înainte de a declara normalizarea relațiilor cu Israelul. Politica confruntării aduce avantaje liderilor în Orientul Mijlociu, unde populația nu contează decît ca masa de manevră.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + nine =