Poliţia îşi intensifică controalele

politia controale

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiștii locali reşiţeni continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus.

416 efective de poliţie au participat la acțiuni de verificare în zonele aglomerate, piețe, terase, centre comerciale și în mijloace de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Au fost verificate 132 de societăți comerciale și 526 mijloace de transport de persoane, fiind legitimate peste 5.000 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 39.000 de lei.

Sâmbătă, 9 ianuarie 2021, polițiști de la Poliția Orașului Anina au intervenit pentru întreruperea unei petreceri, organizată într-un bar, la care au participat 11 persoane. Participanții au fost sancționați contravențional pentru organizarea și participarea la astfel de activități, astfel încălcând prevederile Legii nr. 55.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − two =