Inspectorii muncii au efectuat 241 de controale în luna februarie

muncitori

Inspectorii muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin au efectuat, în luna februarie a acestui an, 241 de controale, fiind dispuse astfel angajatorilor 213 măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.500 lei, principalele deficiențe identificate fiind: neîntocmirea în formă scrisă a contractului individual de muncă, stabilirea salariului de bază sub nivelul celui minim brut pe țară, neacordarea repausului săptămânal, neasigurarea echipamentului individual de protecție.

De asemenea, inspectorii de muncă au identificat la doi angajatori două persoane pentru care nu au fost întocmite formele legale de angajare, domeniile de activitate ale angajatorilor sancționați pentru muncă nedeclarată fiind restaurante și întreținere și reparații auto.

Tot în luna februarie, au fost comunicate de către angajatori cinci evenimente care au avut ca urmări trei cazuri de incapacitate temporară de muncă și două decese, iar la sfârșitul cercetărilor se va stabili dacă se încadrează în categoria accidentelor de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 10 =