Pictorul Mihai Vintilă, încă „naiv” la 88 de ani

mihai vintila 3

Mihai Vintilă, considerat de specialişti ca fiind cel mai important pictor naiv al Banatului, a împlinit zilele trecute respectabila vârstă de 88 de ani.

Trăitor, actualmente, la Reşiţa, reputatul artist s-a născut la Caransebeş, în 10 martie 1932, fiind mezinul familiei unui subofiţer, veteran de război. Studiile primare şi gimnaziale le face în oraşul natal, absolvă Şcoala Medie Tehnică Veterinară în Timişoara şi, în anul 1959, Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti.

În domeniul artistic este autodidact, având studii libere de pictură. Deşi desenul l-a pasionat din copilărie, şi-a descoperit târziu vocaţia picturii şi, ca atare, prima expoziţie a vernisat-o în anul 1979. A debutat în publicistică în 1996, şi de atunci i-au apărut mai multe volume de literatură, în care se referă cu predilecţie la pictura naivă pe care o promovează, precum şi la momente memorialistice legate de acest subiect. Între cărțile sale se remarcă „Dicţionarul artei naive din România”, apărut la Editura „Timpul”, Reşiţa, în anul 2001, lucrare singulară în ţară.

Artistul plastic bănăţean a avut expoziţii personale şi de grup în toate localităţile importante ale ţării. Printre desele apariţii pe simezele din străinătate se remarcă cele de la Royal Hall – Londra (1983), Halle Saint Pierre – Paris (1985), Arles şi La Vallette du Var Caen – Franţa (1991), Madrid şi Bonn (1993), Montreal şi New York (1995), Viena (1996), Beirut și Tokyo (1997), ocazii cu care a obţinut distincții importante pentru arta sa. De altfel, Mihai Vintilă are lucrări în muzee şi colecţii particulare din toată lumea.

A participat la peste 30 de tabere de creaţie în ţară şi străinătate. În anul 2016, a donat Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş un număr de 148 de lucrări de artă naivă personale, care fac obiectul unei expoziții permanente și care înnobilează astfel patrimoniul cultural al capitalei Ţării Gugulanilor. Mai mult, acesta a donat și Muzeului Banatului Montan din Reşiţa un număr de 40 de tablouri.

A fondat Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă – Arplana”, o adevărată şcoală de pictură naivă în Banatul Montan, care a funcţionat şi ca un cenaclu de artă plastică, adunând mulţi artişti valoroşi.

Din anul 2016, numele său face parte din galeria personalităţilor judeţului Caraş-Severin distinse cu titlul de „Cetăţean de Onoare”. Pentru meritele sale a fost distins anterior și cu diploma de „Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş” în anul 2005. Totodată, venerabilul artist bănățean a fost recompensat şi cu importanta distincţie de „Senior al Culturii Caraş-Severinene”. (Foto: Vasi Popescu)