Peste 800 de cărășeni și-au găsit un loc de muncă prin intermediul AJOFM

munca

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele 3 luni ale anului 2024, au fost încadrate în muncă 803 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2024, 420 au vârsta peste 45 de ani, 141 sunt tineri sub 25 de ani , 133 au vârsta între 25 și 35 de ani , iar 109 au vârsta între 35 și 45 de ani. Din total număr persoane ocupate, 208 sunt tineri NEET.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (309), gimnaziale (241), profesionale (135), 42 persoane fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 3 luni ale anului 2024, 248 (30,88%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.

În primele 3 luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 1.859 persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + 19 =