OTV e peste tot!

Victor Nafiru

Vă mai amintiţi de Elodia Ghinescu? Trebuie să vă amintiţi pentru că disapariţia avocatei a ţinut ani de zile capul de afiş al OTV-ului patronat de celebrul Dan Diaconescu. Fiecare emisiune moderată din studioul instalat într-o garsonieră din Bucureşti începea, pe la 10 seara, şi se termina dimineaţa, pe la 4 spre 5, cu ştiri (toate senzaţionale), despre Elodia. La serviciu, pe stradă, în autobuz, în piaţă, în faţa blocului, în parc, într-un cuvânt, peste tot, se vorbea doar despre Elodia şi Cristian Cioacă, presupusul criminal. Dan Diaconescu a explotat la maxim subiectul, l-a stors ca pe o lămâie şi şi-a făcut din el un titlu de glorie, ştiind să profite de naivitatea celor care pierdeau nopţile în faţa televizorului.

Ei, bine, la 12 ani de la acel eveniment, la orizont se profilează un caz asemănător. La Caracal unde, ce concidenţă stranie, s-a născut Dan Diaconescu. Dispariţia a două tinere, un monstru bănuit de cel puţin două crime, o casă bântuită de orori, poliţişti acuzaţi de relaţii cu traficanţii de carne vie, oase îngropate în bătătură, cenuşă într-un butoi de tablă sunt elemente spectaculoase menite să facă din acest caz unul chiar mai grozav decât cel prezentat de OTV. Spre deosebire de ce a fost în urmă cu 10-12 ani, cazul de acum nu este prezentat doar de o singură televiziune naţională, ci de toate câte există, semn că acestea s-au mai deşteptat între timp şi acţionează in  corpore ca o mass-media care vinde can-can-ul ca pe pâinea caldă.  Şi nu doar la buletinele de ştiri, cât mai ales în emisiunile speciale care adună la un loc toţi „pricepuţii“ în astfel de fenomene: criminalişti, avocaţi, foşti magistraţi şi, bineînţeles, jurnalişti. Aceştia din urmă au o scuză: e vară, subiectele lipsesc, politica interesează prea puţin pe căldura asta. Din păcate, nimănui nu-i pasă de durerea şi suferinţa familiilor lovite atât de crunt, importantă este audienţa după care aleargă fiecare post de televiziune.

Să revin la subiect. În fiecare zi apare ceva nou. O groapă în grădină, o bluză la marginea pădurii, un năsturel, urme de sânge, declaraţia unui vecin, un pont venit de aiurea, cum că Alexandra nu e moartă, o înregistrare telefonică, mărturia unui anume Codiţă, percheziţia unei case părăsită, căutarea unei bălţi cu scafandri şi câte şi mai câte, dar nimic concret. Fără cadavrul Alexandrei, există doar presupuneri, iar procurorul nu poate lucra cu aşa ceva. Poate că Gheorghe Dincă, suspectul din această poveste terifiantă, este prea deştept şi râde de anchetatori, aşa cum o făcea Cioacă în cazul Elodia. Ori poate criminaliştii şi procurorii sunt incapabili să rezolve o astfel de situaţie.

Până una, alta, citesc că, în dimineaţa asta în casa lui Dincă s-a adus aparatură performantă cu care să se scaneze pământul de sub odăi, pereţii, tavanul, beciul, curtea şi grădină. Muncă istovitoare şi de durată, spre bucuria celor care exploatează emoţiile telespectatorilor sătui de Viorici, Tăriceni, Ludovici şi Iohannişti.