Orăviţenii şi-au făcut provizii pentru iarnă şi au degustat mâncăruri tradiţionale

IMG 20191005 145301

Devenit deja o tradiție, târgul de toamnă de la Oraviţa a adunat ieri, 5 octombrie, producători din întreg judeţului, iar gospodinele au avut ocazia să îşi cumpere cele necesare pentru sezonul rece. După ce au vizitat standurile producătorilor locali, orăviţenii au poposit şi la comercianţii de obiecte artizanale şi mai apoi au decis să guste din preparatele tradiţionale. Nici cei mici nu s-au plictisit, produsele dulci fiind pe placul tuturor.

De la eveniment nu aveau cum să lipsească elevii din oraş, care au pregătit bunătăţi pentru cei prezenţi. Preparate savuroase, ardei umpluți, sarmale cu mămăligă, plăcinte cu dovleac, nucă sau mere, clătite, prăjituri delicioase, dulceață, zacuscă, miere, au fost prezente pe mesele micilor vânzători, în voia bună asigurată de ansamblul de dansuri și cântece populare, „Orăvițeana”.