Operatorii de turism din Poiana Mărului au ajuns la disperare. Nu au curent, iar turiştii pleacă nemulţumiţi

66506336 1602182603249072 7096105804939395072 n

Patronii de pensiuni din Poiana Mărului spun că de patru zile nu au curent, iar în tot acest timp, cele peste 40 de sesizări făcute la distribuitorul de energie şi la alte instituţii abilitate, par să fie trecute cu vederea. „Efectiv îşi bat joc de noi. Am înţeles că ar fi căzut un copac ce a rupt doi stâlpi şi de aici a plecat avaria care ne duce practic în faliment. Am şi întrebat cam cât ar putea să dureze această situaţie şi sincer, nu am primit niciun răspuns”, spune patroana unei pensiuni.

Oamenii sunt disperaţi pentru că zona funcţionează la această oră la capacitate maximă, în pensiuni fiind o mulţime de turişti, cei mai mulţi străni. „Vă daţi seama cu ce impresie pleacă turistul de la noi. Degeaba avem noi generatoare dacă nu pot face faţă unei perioade aşa de lungi. La noi în zonă astfel de situaţii sunt fecvente. Că e vară, că e iarnă, dacă bate puţin vântul, am rămas fără curent”, a mai spus patroana pensiunii.

Magdalena Tocmelea, putărorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin spune că „există într-adevăr câteva avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică din acea zona, dar energia electrică a fost asigurată de furnizor prin intermediul unui generator. Generatorul a fost oprit pentru perioadele necesare alimentării cu combustibil. Conform informatiilor primite de la furnizorul de energie electrica, s-au întreprins deja demersuri pentru remedierea defecţiunilor. Se estimează ca avaria va fi remediată pana la sfâşitul zilei de astăzi, 12 septembrie”.