Camping-ul interzis în zona Poiana Mărului!

Poiana Marului

Recent, societatea Hidroelectrica a decis închiderea zonei de camping din jurul lacului de la Poiana Marului. Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, consideră decizia ca una neinspirată și spune că, împreună cu primarul din Zavoi, caută soluții alternative.

„Hidroelectrica este proprietara cuvei lacului de acumulare de la Poiana Mărului. Din păcate, camparea turiștilor în acest loc a fost interzisă zilele trecute. Nu am nici o legătură cu această acțiune. Este responsabilitatea și decizia proprietarului de teren.

Cred însă că această situație este urmarea modului, de multe ori necivilizat, de comportament al turiștilor care timp de 30 de ani au lăsat în mod deplorabil acest loc după încheierea sezonului de vară.

Munți de gunoaie lăsate pe mal care mai apoi, odată cu creșterea nivelului apei, ajungeau pe luciul de apă, sau vetrele de foc abandonate peste tot cu peturi de plastic pe jumătate arse alături de sute de sticle goale uitate în teren, au dus la această decizie.

Totuși, lacurile din județul Caraș Severin, fie ele și în proprietatea Hidroelectrica, reprezintă locurile în care cetățenii județului găsesc liniște și relaxare”, spune Dunca.

Totuși, zona este una importantă pentru turism, așa că președintele CJ Caraș-Severin spune că situația trebuie rezolvată cumva.

„Voi căuta împreuna cu dl primar al comunei Zăvoi să găsim un dialog cu proprietarii astfel încât, după prezentarea către aceștia a unui pachet de măsuri menite să normalizare acest mod de petrecere a timpului liber, să obținem în anumite zone supuse unor reguli ridicarea acestei restricții.

Același lucru și despre barierele puse pe drumurile forestiere din zonă ca modalitate de acțiune împotriva celor care au distrus cu ATV-uri, motociclete de teren sau mașini 4×4 pășunile alpine din situl Natura 2000 Țarcu – Muntele Mic și ale altor zone din județ unde acest fenomen a luat amploare distructivă. E nevoie de identificarea unor trasee care pot fi accesate cu acordul silvicultorilor și în mod organizat, astfel încât drumuri forestiere sau comunale care fac legătura între diferite zone turistice să fie posibil a fi folosite și în acest scop”, a mai adăugat Romeo Dunca. (Foto Dragoș Curelea)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − nine =