O femeie din Caransebeș și-a rănit copilul de patru ani într-un loc de joacă, iar acum e cercetată de polițiști

agresiune2

Ieri, polițiștii din Caransebeș au fost sesizați despre faptul că o femeie, într-un moment de furie, și-a bruscat copilul de 4 ani, pe tobogan, într-un parc din municipiu, provocând acestuia o rană la nivelul frunții, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. 

„Femeia, în vârstă de 30 de ani, bănuită de comiterea faptei, a fost internată involuntar la o secție de specialitate a spitalului, pentru a i se acordă îngrijiri specifice. De asemenea, polițiști de la Poliția municipiului Caransebeș au informat de urgență reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin care au dispus măsura plasamentului în regim de urgență a celor trei copii minori ai femeii, de 1, 4 și 14 ani“, a declarat alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și rele tratamente aplicate minorului, iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − eleven =