Mii de caransebeşeni au luat lumină de la catedrala episcopală

inviere 2

La slujba Învierii Domnului, Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care au ţinut să participe la acest mare eveniment al lumii creştine. Ei au primit Lumina Sfântă de la PS Lucian, episcopul Caransebeşului. Asemenea anilor precedenți, sfânta lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă în Episcopia Caransebeşului de o delegaţie a eparhiei, căreia i s-a alăturat şi senatorul Marcel Vela şi care s-a deplasat la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, unde au întâmpinat sfânta lumină, adusă cu un avion de la Bucureşti.

Ierarhul a oficiat prima parte a Utreniei Învierii pe esplanada catedralei episcopale. Slujba a continuat în catedrală, unde potrivit obiceiului ierarhul a sfinţit „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii vor lua în fiecare zi din Săptămâna Luminată.

Printre cei care au luat lumina la Catedrala episcopală s-au numărat președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, senatorul Marcel Vela, deputatul Ion Mocioalcă, consilieri locali, precum şi preotul catolic Marin Matieș.

Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la catedrala episcopală, în prima zi a Sfintelor Paşti, de către PS Lucian. La slujbă au participat autorități centrale și județene, precum și numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul catedralei, condus de pr. Gheorghe Tistu. (Foto: Episcopia Caransebeşului)