Medicii reşiţeni au prezentat neajunsurile Spitalului Judeţean în faţa autorităţilor

spital resita e1585346292142

Faptul că numărul cazurilor de COVID-19 se înmulţesc la nivel naţional de la o zi la alta, iar spitalele ajung să nu mai facă faţă nu este o noutate. Tocmai de aceea, astăzi, 27 martie, la Reşiţa a avut loc o întâlnire între medicii secțiilor ATI și Chirurgie de la Spitalul Judeţean, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, și primarul municipiului Reșița, Ioan Popa.

Specialiştii reşiţeni au prezentat o strategie medicală în ceea ce privește trierea și circuitul pacienților diagnosticați pozitiv sau negativ cu COVID-19, în cadrul întâlnirii fiind discutate punctual problemele Spitalului Județean de Urgență Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin asumându-și răspunderea ca, pe lângă aparatura ce urmează a fi achiziționată pentru Secțiile UPU, ATI și Cardiologie, să asigure și suportul financiar pentru toate nevoile pe care unitatea medicală le are, precum și pentru amenajarea Secției ATI COVID – 19 pe Secția Oftalmologie.

De asemenea, Primăria Reșița se angajează să sprijine în continuare Spitalul Județean de Urgență Reșița, prin furnizarea unor echipamente de protecție și teste, și cu tot ceea ce este necesar pentru a asigura funcționalitatea în perioada pandemiei cu noul coronavirus.