Matei Mircioane, din Anglia: „Stau la o coadă de 1.000 de oameni şi sper să ajung să votez!“

y

Românii din diaspora sunt cei mai vitregiţi în privinţa exprimării dreptului la vot prevăzut de Constituţie. Peste tot în marile oraşe ale Europei, cozile la secţiile de votare par nesfârşite, în ciuda condiţiilor meteo neprielnice, aşa cum s-a întâmplat la Roma, unde a plouat torenţial. La Londra, cozile s-au întins pe distanţe de peste un kilometru, mii de români veniţi din tot Regatul aşteptând ore în şir să voteze.

Colegul nostru, Matei Mircioane, a avut ceva noroc, aşezându-se la o coadă de „doar“ 1.000 de oameni. Stabilit de ceva timp în Anglia, Matei a avut de ales, să voteze, între Londra, Luton şi Northampton. A optat pentru Northampton, unde a găsit o coadă imensă în care, spre surprinderea sa, toţi aşteptau destinşi şi optimişti, în speranţa că vor vota până la ora 23, ora României.

„În România, la Reşiţa, nu am văzut asemenea cozi. Am zis că sunt 1.000 de oameni, dar s-ar putea să fie mai mulţi, întrucât pe alocuri sunt zece oameni pe un rând, iar pe altele, chiar 20. În spate, unde m-am aşezat eu cu soţia şi copiii, atmosfera este destinsă, dar în faţă este ceva agitaţie. La un moment dat. când s-a blocat intrarea în secţia de vot. oamenii au început să strige «Hoţii, hoţii!» şi alte cunoscute slogane anti-PSD. Se pierde timp cu completarea unor declaraţii şi cred că de asta merge aşa încet. Sunt convins că organizarea lasă de dorit. Dincolo de toate acestea, văd în jurul meu oameni senini, plini de viaţă. E şi normal, sunt tineri şi îşi păstrează optimismul“, ne-a declarat Matei Mircioane.