Măsurile restrictive stabilite pentru mai multe localități din Caraș-Severin rămân valabile

Măsurile restrictive stabilite pentru mai multe localități din Caraș-Severin rămân valabile

Măsurile stabilite la sfârșitul lunii martie, dar și în 5 aprilie, rămân valabile pe perioadele de aplicare ale acestora, 28.03. – 10.04.2021 (UAT Grădinari), 01.04. – 14.04.2021 (Grădinari, Reşiţa, Vermeş, Sacu, Târnova, Socol, Bolvaşniţa, Caransebeş, Bocşa, Pojejena, Prigor, Domaşnea) şi 06.04. – 19.04.2021 (Naidăş, Fârliug, Goruia, Berlişte, Măureni).

La Oravița, incidența cumulată este mai mare de 3 la 1.000 de locuitori, astfel că sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepţia celor care vând bilete loto.

Măsurile restrictive sunt prevăzute și pentru Armeniş, Răcăşdia, Bozovici, Moldova Nouă, Oţelu Roşu, Slatina Timiş, Dalboşeţ, Ramna, Marga, Vrani, Ciclova Română, Berzasca şi Ezeriş, unde organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00 – 22.00;

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi intervalul orar 06.00 – 22.00. 4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Reamintim că pe toată raza județului Caraș-Severin, în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, inclusiv pentru minorii care au împlinit vârsta de cinci ani. Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + eight =