Marcel Vela: „Suntem nevoiţi să luăm măsuri dure!”

WhatsApp Image 2020 02 05 at 13.28.46 1 e1585509762369

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat în această seară cea de a patra Ordonanţă militară cu măsurile aferente. Printre acestea, a fost reglementată măsură impusă persoanelor cu peste 65 de ani, acestea putând să iasă din casă în afara intervalului orar 11-13, doar pentru a-şi rezolva probleme medicale sau pentru a scoate afară animalul de companie. De asemenea, prin această ordonanţă au fost reglementate condiţiile de sprijinire a operatorilor economici pentru a putea fi facilitată prioritatea persoanelor de peste 65 de ani.

„Am abordat şi un alt domeniu, acela cu privire la persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu. Dacă cei aflaţi în izolare încalcă regulile, ei vor intra în carantină nou şi vor suporta şi cheltuielile aferente acestei măsuri, iar cei care pleacă din carantină înaintea celor 14 zile, vor intra din nou în caranbtină şi vor achita şi ei cheltuielile”, a declarat Vela.

Un alt aspect subliniat sunt transportatorii. Conducătorii de vehicule cu tonaj de peste 2,4 tone care intră în ţară şi care sunt luaţi în evidenţa autorităţilor au trei opţiuni: fie angajatorul le oferă un spaţiu unde aceştia să stea în izolare, fie administraţia locală le pune la dispoziţie un astfel de spaţiu, dar şoferii vor plăti cheltuielile, fie se izolează împreună cu familia.

Preţurile la energie, gaze naturale, carburanţi, apă sau alte servicii nu mai pot fi majorate pe toată perioada stării de urgenţă.