Managerul spitalului din Caransebeş: „Consilierii au votat la comandă şi în necunoştinţă de cauză”

dumbrava organigrama

În şedinţa de joi, 30 iunie, a Consiliului Local Caransebeş s-a votat modificarea organigramei, statului de personal/funcţii, fără modificarea numărului actual de posturi (sublinierea aparţine iniţiatorului proiectului – n.r.) din Spitalul Municipal de Urgenţă.

Cum doi consilieri social-democraţi au lipsit de la şedinţă, raportul de forţe a fost favorabil celor de la PNL şi USR, care s-au abţinut, astfel că, supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins.

Imediat după încheierea ședinței, într-o conferință de presă comună, susținută împreună cu primarul Felix Borcean și cu city-managerul Florin Bogdea, managerul spitalului, Adrian Dumbravă, a ținut să comenteze subiectul.

„Această nouă organigramă pe care eu am propus-o era fără modificarea numărului actual de posturi, asta însemnând că eu am vrut, şi am explicat asta şi în şedinţa precedentă, o economie majoră. Nici măcar nu am fost întrebat ce economie bugetară ar fi adus această nouă organigramă, adică oamenii au votat efectiv la comandă, după părerea mea, şi în necunoştinţă de cauză. Ea a avut, în structura propusă, câteva ţinte. Prima ţintă, cu asta şi începe, ar fi unele modificări în cadrul Laboratorului de analize medicale, unde noi am început procesul de acreditare din punct de vedere RENAR, acolo fiind nişte criterii după care tu primeşti un punctaj după care să fii acreditat, cu încadrările, cu profesiile oamenilor care lucrează în laborator. Exemplul cel mai simplu, acolo lipsea structura cu biolog, iar eu am propus transformarea unui post de chimist în post de biolog, cam cu aceeaşi încadrare salarială. Tot în cadrul laboratorului avem câteva posturi de asistenţi medicali principali, care s-au eliberat prin plecarea la pensie a unor angajaţi. E greu de găsit oameni când scoţi posturi la concurs, care să fie calificaţi, asta înseamnă vechime, cei care au această vechime au un post în care lucrează, noi am mai încercat să angajăm chiar şi medici, aşa că am încercat acum, şi am propus, să începem cu debutanţi, altă economie bugeară, şi să formăm oameni. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cadrul unor secţii, medici primari care au ieşit la pensie, şi am vrut să începem cu medici specialişti, aşa cum este normal. Consilierii locali nu au fost de acord…”, a spus Adrian Dumbravă.

Primarului Felix Borcean i s-a părut ciudat că, de regulă, în cazul unui proiect de hotărâre la care există voturi împotrivă sau există tendinţa de a vota într-un anume fel, se cer, totuşi, lămuriri, ceea ce nu s-a întâmplat în acest caz, iar consilierii locali au votat tacit, fără să facă vreun comentariu. „Mi s-a părut că a şi fost un aranjament. N-au pus întrebări, ce se întâmplă… La proiecte mult mai puţin importante, iscodesc, ticluiesc câte o întrebare… Acum nu… Taman la spital!”, a adăugat Felix Borcean.

Managerul spitalului a mai declarat că, în cadrul noii organigrame, mai era vorba despre câteva posturi mutate dintr-un compartiment în altul, în funcţie de nevoile specifice, concluzionând că, totuşi, lucrurile nu vor rămâne aşa, cel mai probabil făcând referire la faptul că proiectul va fi pus din nou pe ordinea de zi în cadrul unei viitoare şedinţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 2 =