Majorarea tarifului la metrul cub de apă potabilă nu e stabilită de conducerea Aquacaraș!

fara-apa-robinet

COMUNICAT DE PRESĂ

O serie de voci neavizate încearcă să intoxice spațiul virtual prin afirmații legate de majorarea tarifului la metrul cub de apă, începând cu data de 1 iulie 2024, fără a prezenta consumatorilor serviciilor Aquacaraș o analiză pertinentă, cu date, cifre și mai ales o prezentare cu baza legală și reală ce a condus la această majorare.

De la început trebuie spus că această majorare de tarif nu a stat în pixul directorului general Aquacaraș, Gheorghe Filipescu, în decizia conducerii Aquacaraș în ansamblul ei, sau a Consiliului de Administrație al societății, așa cum fals s-a încercat inocularea acestei idei.

În primul rând această majorare a prețului apei potabile vine ca urmare a unei ajustări tarifare a prețului pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare, aprobată de către ANRSC – Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice pentru Aquacaraș, prin Decizia nr. 59/07.05.2024.

Prin urmare, tariful/prețul a fost calculat conform Strategiei de tarifare pentru perioada 2023 – 2027, prevăzută în Contractul de Finanțare nr. 1781/23.12.2022, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin – Regiunea Vest, în perioada 2014 – 2020“. Altfel spus, o condiționalitate impusă, de care societatea Aquacaraș este obligată să țină seama, fără alte interpretări.

Strategia de tarifare a fost aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ACVABANAT prin Hotărârea nr. 5/21.03.2023 şi presupune ajustări ale prețurilor în fiecare an, atât cu inflația cumulată pe ultimul an, cât și în termeni reali, conform unei formule de ajustare tarifară, stabilită de către ANRSC, care se constituie într-o anexă la Strategia de Tarifare.

Această Strategie de Tarifare a fost aprobată pentru o perioadă de 5 ani, așadar până la finele anului 2027, de către Adunarea Generală a ADI Acvabanat și de către toate UAT-urile cu rol de membru în cadrul ADI, cu hotărâri aprobate în cadrul consiliilor locale. Așadar, această strategie era cunoscută încă din anul 2023 de către toți conducătorii de UAT-uri din Caraș-Severin.

Să nu uităm și de partea de cofinanțare a  proiectului de modernizare  în valoare de 1.003.485.868,57 lei , deloc de neglijat, pe care o are de suportat societatea Aquacaraș și care se cifrează la suma de 50.724.231,20 lei, în vreme ce UAT-urile au o contribuție de 15.893.589,07 lei .

Conform tabelului cu tarifele aprobate de ANRSC pentru operatori regionali din țară,  prețul metrului cub facturat de Aquacaraș de la 01 iulie 2024, ne clasează pe un locul 18 la nivel naţional.

Dar să nu uităm nici o clipă beneficiile pe care le aduce odată cu el implementarea „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin – Regiunea Vest, în perioada 2014 – 2020“ cu cea mai mare finanțare din istoria Banatului de Munte: rețele de apă și canalizare noi, echipamente și utilaje moderne, dispecerat de ultimă generație, un parc auto înnoit care va răspunde cu promptitudine la nevoile cetățeanului în caz de avarie și o serie de schimbări în bine ce conduc la o creștere evidentă a calității vieții în Banatul Montan.

Să aruncăm cu piatra, să contestăm, să hulim e uneori atât de simplu și la îndemână, însă cu mult mai greu este să înțelegem fenomenul în ansamblul lui. Mai cu seamă pentru că, într-o notă absolut obiectivă, la Aquacaraș, progresul ultimilor ani, în beneficiul nostru comun, este unul evident.

AQUACARAȘ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − sixteen =