Magica se impune cu 4-1 în faţa Agmoniei Zăvoi

magica zavoi 4

În etapa a III-a a Ligii a IV-a, Zona Caransebeş, Magica, una dintre echipele municipiului, a jucat duminică,  pe teren propriu, cu Agmonia Zăvoi.

După ce oaspeţii au avut două ocazii de a deschide scorul, în minutele 3, prin Hrudei, şi 4, prin Chici, Magica a deschis scorul în minutul 12, în urma unei faze în care Dovlete a centrat de pe stânga, mingea a depăşit întreaga apărare a oaspeţilor şi a ajuns la Birtea, care, de la 10 metri, a trimis necruţător pe lângă Mironescu.

În minutul 22 cei de la Agmonia au bătut un aut de pe partea stângă, balonul a ajuns la Obrejan, acesta a şutat bine, prin surprindere, însă Melenciuc a reuşit să prindă balonul care se îndrepta spre vinclul porţii sale.

Egalarea s-a produs în minutul 24, după un atac prelungit al oaspeţilor, când mingea a ajuns pe stânga la G. Brabilă, acesta a centrat în faţa porţii, iar Dovlete a deviat în propria poartă.

Dovlete şi-a reparat greşeala în minutul 34, când Ristache l-a angajat cu o diagonală trimisă de pe partea dreaptă, atacantul gazdelor trimiţând cu capul peste Mironescu, ieşit pe centrare.

Partea a doua a început cu o ocazie monumentală irosită de oaspeţi, în minutul 53 Radu primind în adâncime şi, rămas singur cu portarul la 8 metri, a şutat puternic, însă Melenciuc a reuşit să respingă cu piciorul în corner.

Gazdele au mai înscris o dată în minutul 67, atunci când Dovlete i-a pasat la 16 metri lui Bălan, acesta a driblat trei adversari, şi-a aşezat balonul şi a şutat în stânga lui Mironescu.

Scorul final a fost stabilit în minutul 82, când Dovlete a profitat de o neînţelegere dintre Mironescu şi propriii fundaşi, a „arestat” balonul şi a şutat din marginea careului, ducând scorul la 4-1.

Magica Caransebeş: D. Melenciuc, V. Bunea, A. Alexin (min. 68, G. Simescu), D. Birtea (83, I. Vartic), C. Maria-Mare, S. Oni (80, P. Godian), D. Badescu, S. Dovlete, A. Ristache, Ş. Bălan (84, B. Neamţu), C. Govoşdeanu; rezerve: D. Doran, A. Bufanu, I. Ştefaroi. Antrenor, Dan Doran.

Agmonia Zăvoi: I. Mironescu, C. Ştefan Tănasă, L. Obrejan, M. Chici (65, P. Groza), D. Cîrdei (46, I. Radu), A. Mâţu, A. Hrudei, G. Brabilă, M. Constantin, T. Meuţă-Kodra, F. Brabilă; rezervă, I. Mihuţa. Antrenor, Aurică Pănescu.

A arbitrat la centru Răzvan Nistoran (Oraviţa), asistat la cele două linii de Ioan Humiţa (Armeniş) şi Andrei Abălaşei (Caransebeş).

Observatori: Remus Orleanu şi Sorin Costachi, ambii din Caransebeş.