Liberalii se țin de șotii: IPJ Caraș-Severin are un nou inspector-șef. Al treilea în două luni și jumătate!

IPJ

După modelul Prefecturii, cu trei prefecți în trei luni, la comanda Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin a fost împuternicit comisarul-șef Cristian Goian.

Goian îl înlocuiește în funcție pe comisarul-șef Florin Turnagiu, care nu a rezistat nici măcar trei luni la comandă, și care, la rândul său, îl înlocuise pe comisarul-șef Viorel Avram trimis, într-un exces de zel de ministru Marcel Vela, la Botoșani, unde a stat două zile și două nopți, apoi s-a pensionat.

Cristian Goian a absolvit în 1995 Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza, iar până acum a fost șeful Serviciului Județean de Combaterea Crimei Organizate.