La Caransebeş, taxele şi impozitele au fost majorate cu rata inflaţiei

impozite caransebes

În şedinţa extraordinară de la sfârşitul anului trecut, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2023. Acestea vor fi indexate cu rata inflaţiei, respectiv cu 5,1 la sută, inclusiv impozitul/taxa pe clădiri.

Discuţii s-au iscat în momentul în care s-au cerut lămuriri referitoare la faptul că, în proiectul de hotărâre, unul dintre articole stipula că „prevederile HCL 186/22.08.2022 se aplică începând cu data de 01.01.2025”.

Nelămuririle au plecat de la faptul că, în conformitate cu Codul Fiscal, începând cu luna ianuarie 2023, impozitele pe clădiri ar fi trebuit calculate în funcție de grila notarială, ceea ce ar fi dus la majorări de cel puţin 50 la sută.

Explicaţiile au venit de la Marius Preda, directorul economic al Primăriei, care a spus că, în aprilie, când s-au stabilit toate taxele și impozitele pentru 2023, s-a hotărât că la impozitele pe clădiri se va merge după grila notarială. „Între timp s-a revenit și s-a dat miercuri (21 decembrie – n.r.) o Ordonanță prin care acel articol cu grila notarială se amână până în 2025. Până atunci vom merge tot așa, după inflație, o să vedem apoi dacă din 2025 mai intră în vigoare grila notarială”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × four =