JYSK România inaugurează la Oravița cel de-al 97-lea magazin

jysk

JYSK România deschide în Oravița, la 1 aprilie, cel de al 97-lea magazin, acesta fiind amplasat pe strada Cloșca, nr. 41, și are o suprafață totală de 1.150 mp.

“Ne apropiem cu pași repezi de 100 de magazine în România și suntem bucuroși că, în ciuda contextului actual, am mers mai departe cu investițiile și ne-am extins rețeaua de magazine din România. Expansiunea este foarte importantă pentru noi, pentru că ne dorim ca fiecare client să aibă un magazin fizic cât mai aproape. Oravița este primul oraș din județul Caraș-Severin în care ajungem și sperăm că, în perioada următoare, vom inaugura noi unități în județ. Cu ocazia deschiderii JYSK Oravița am pregătit o săptămână de oferte speciale, iar cei care ne vor vizita vor găsi în magazin peste 2.000 de produse cu prețuri foarte bune, inclusiv oferte la noua gamă de mobilier și decorațiuni pentru grădină”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

JYSK Oravița va funcționa de luni până sâmbătă între orele 10.00 – 20.00 și duminică între orele 10.00 – 18.00.

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Grupul desfășoară operațiuni în peste 51 de țări și numără un total peste 26.500 de angajați și aproape 3000 de magazine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 12 =