Ioan Benga, ameninţat cu plângere pentru abuz în serviciu şi hărţuire

Ioan Benga ISJ

Un nou episod din scandalul ce pare fără sfârşit în Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin. În prim-plan, aceiaşi protagonişti: consilierul juridic Nona Iorga şi prof. Ioan Benga care a condus până nu mult această instituţie.

Nona Iorga susţine că, după orele de program, Ioan Benga, însoţit deTitian Puichiţă şi de alţi angajaţi ai instituţiei, i-ar fi spart uşa de la biroul său situat la etajul I al clădirii şi i-a luat toate documentele pe care le avea acolo, mutându-le într-un alt loc, fără ştirea sa.

 „Au spart uşa şi au intrat înăuntru. Ioan Benga nu avea ce să caute în instituţie întrucât, cu o zi înainte, 3 septembrie, devenise pensionar. Consider că e un abuz de putere şi hărţuire din partea unui om pe care unii vor să-l pună subprefect. Totul mi se trage de la scandalul avut în primăvară cu soţii Ramona şi Petrică Viţa care fac doar ce vor ei în această instituţie, sfidând nu doar bunul-simţ, ci şi legea. Pentru ceea ce mi-a făcut, îi voi face plângere pentru abuz în serviciu şi hărţuire“, ne-a mărturisit Nona Iorga.

Aceasta mai spune că după cele întâmplate a intrat în stare de şcoc, motiv pentru care este în concediu medical.

Ioan Benga neagă acuzaţiile aduse. Ba, mai mult, spune că abia aşteaptă să se întâmple aceasta pentru a-i cere daune morale.

„Nu i-a spart nimeni uşa. Să mă dea în judecată şi o să vedem atunci. În privinţa a ceea ce Nona Iorga povesteşte, vă pot spune că am hotărât să procedăm la o rotaţie a angajaţilor, doamna respectivă fiind mutată cu biroul la parter, iar în locul ei a venit Titian Puichiţă. Există o hotărâre de Consiliu de Administraţie, în baza căreia am semnat decizia. Cât priveşte aşa-zisa uşă spartă, pot să vă spun că nu există aşa ceva, în biroul dumneaei s-a intrat cu cheia de rezervă.“

Şi cunoscutul interpret de muzică populară Titian Puichiţă susţine contrariul.

„Doamne fereşte, nu s-a întâmplat nimic. Tot ce vă pot spune este că s-a hotărât să se facă schimburi de birouri, există o decizie a managerului, am fost anunţaţi şi timp de o săptămână am avut la dispoziţie să ne mutăm. Colega noastră nu a făcut-o“