Investiţiile Apelor Române din Caraş-Severin, inspectate de ministrul Apelor și Pădurilor

vizită ministru

În cursul zilei de ieri, 14 mai, proiectele derulate în Caraş-Severin de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) au fost verificate de o delegaţie condusă de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, din care au făcut parte directorul Administrației Naționale “Apele Române”, Victor Sandu, directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, directorul tehnic Dezvoltare Investiții, Lucreția Bociort, șeful serviciului Investiții, Cristian Ciocan, iar din partea Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin au fost prezențí directorul Sorin Vizitiu, inginerul șef Vilhelm Szabo și șeful serviciului Exploatare lucrări, Horia Gavril.

Au fost controlate lucrările hidrotehnice aflate în curs de derulare de pe cursurile de apă Belareca, Măcicaș și a fost verificată și lucrarea deja finalizată de pe pârâul Slatina.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale Apă Banat spun că a fost inspectat obiectivul de investiții “Regularizare pârâu Belareca, județul Caraș-Severin”, care are o valoare totală de 17,8 milioane de lei. Aici lucrările se realizează în intravilanul localității Mehadia și în intravilanul orașului Băile Herculane. Au fost deja realizate 1,6 km de consolidări de maluri, din totalul de şase kilometri prevăzuți de investiție și doi de reprofilare albie, din totalul prevăzut de cinci kilometri Investiția începută în vara anului trecut este realizată în procent de 30% și se va finaliza toamna anului viitor.

De asemenea, s-a verificat stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții “Regularizare pârâu Măcicaș la Prisaca, comuna Constantin Daicoviciu, județ Caraș-Severin”, cu o valoare totală de 7,8 milioane lei. Scopul investiției este apărarea împotriva inundațiilor a 246 persoane din localitățile Prisaca și Zăgujeni, comuna Constantin Daicoviciu.