Începe a treia ediție a campaniei „Adoptă un Salon la Reșița”

adopta un salon 3

Campania umanitară Adoptă un Salon la Reșița, inițiată și coordonată de Lili Gherle Flisc, campanie care are ca scop presupune colectarea de fonduri pentru renovarea și recondiționarea unor saloane din cadrul Spitalului Judeţean Reşiţa, dar şi implicarea oamenilor în executarea lucrărilor, a ajuns la ediția a treia. De data aceasta este rândul Staționarului 3 a Spitalului Județean.

Astfel, de luni, 8 august, ora 8.30, se pot face donații și se pot înscrie voluntari în această mare campanie. Până acum, s-au făcut deja donații în bani, printre cei care au donat numărându-se firma de turism Eximtur din Reșița. De asemenea, primarul Bocșei, Mirel Pascu, s-a implicat în această acțiune.

Lucrările la Staționarul 3 vor cuprinde, printre altele, schimbarea a 20 de geamuri mari și 15 mici, precum și a 40 de uși, țevi de apă, să se repare holurile și toate încăperile din zona de parter, precum și pereții scorojiți. De asemenea, se va interveni cu lucrări la scara de incendiu, la farmacia spitalului și în Laboratorul de Radiologie.

„Este momentul să strângem rândurile, să adunăm bănuți, pentru cine? Pentru ce? Pentru noi toți, mai de vreme sau mai târziu cineva drag nouă, noi înșine sau un străin ajunge la spital. Am promis că împreună cu voi vom termina de renovat Staționar 3 Reșița, am muncit la acest proiect și le mulțumesc partenerilor pentru încrederea acordată. Nu uita că fiecare bănuț contează, fiecare donație înseamnă un pas înainte!”, a scris Lili Gherle Flisc pe pagina sa de socializare.

Cei care doresc să facă donații pot face aceste lucru în contul Asociației „Uniți Reușim”: RO37RZBR0000060023737955, deschis la Banca Raiffeisen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + six =