Guvernul a adoptat proiectul de lege cu măsurile ce vor fi luate după 15 mai

relaxarea masurilor de restrictie in romania tataru de pe 15 mai e posibil sa nu mai fie impusa 657793

Guvernul a adoptat proiectul de lege cu măsurile care vor fi aplicate pe durata stării de alertă ce va începe în 15 mai.

Potrivit şefului Cancelariei premierului, Ionel Dancă, se vor putea face în continuare angajări în domeniul medical fără concurs, masca de protecție va fi obligatorie în spațiile publice închise – în magazine, la locul de muncă, în transportul public, iar slujbele religioase vor putea fi desfășurate cu condiția menținerii distanțării sociale.

Restaurantele rămân închise, dar vor fi permise activitățile de comercializare a produselor alimentare și băuturilor care nu presupune rămânerea clienților în spații. Este vorba, în acest caz, de activități de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienți.

În ceea ce privește centrele comerciale, sunt permise activitățile de vânzare a produselor electronice și electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu, ca și până acum.

De asemenea, este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Și aici sunt prevăzute câteva excepții, pentru activitățile de tip curățătorie, cabinete stomatologice și optică medicală. (Foto: antena.ro)