Grav accident de circulaţie pe centura Caransebeşului

accident

În această dimineaţă, în jurul orei 7.40, un accident de circulaţie s-a produs pe centrura municipiului Caransebeş. Trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, din cadrul Detaşamentului de pompieri Caransebeş, au intervenit de urgenţă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de poliţie din cadrul IPJ Caraş-Severin şi o ambulanţă.

În accident au fost implicate un TIR şi două autoturisme. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, a declarat că echipa de descarcerare a acţionat de urgenţă pentru scoaterea şoferului rămas blocat într-unul din autoturismele implicate în evenimentul rutier, un bărbat de aproximativ 60 ani. Acesta era în stare de inconştienţă şi a fost preluat imediat de echipajul de pe ambulanţă, fiind transportat la spitalul din Caransebeş.

„Pompierii militari au asigurat toate măsurile PSI şi de verificare a eventualelor scurgeri de carburant sau alte substanţe periculoase”, a mai adăugat Manofu.