Gala Premiilor de Excelenţă Anina 2021

gala anina 2 e1640294439336

Ieri seară, la Anina a avut loc prima ediție a Galei premiilor de xcelenţă pentru promovarea și dezvoltarea turismului în Banatul Montan. Un eveniment prin care administrația locală și-a propus să le mulțumească celor care și-au adus aportul în ceea ce privește promovarea tursmului în zonă. Au fost acordate diplome și plachete atât investitorilor cât și reprezentanțiilor administrației locale, județene și ai societății civile, jurnaliști, scriitori și reprezentanți ai Bisericii. La eveniment au fost prezenți prefectul județului, Cristian Gâfu, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca.

„Ne ajută istoria să reinventăm orașul Anina, județul Caraș-Severin, un județ care după anii 90 a decăzut din punct de vedere economic datorită faptului că industria grea din România , încet, încet s-a stins. Județul Caraș-Severin este binecuvântat de Dumnezeu care are turism de vară, de iarnă, are turismn permanent la Băile Herculane, astfel încât va fi perla Banatului Montan din acest punct de vedere. Orașul Anina este promotorul în acesată zi a deschiderii oficiale a promovării turismului în viitor în județul Caraș-Severin“, a ținut să precizeze prefectul județului, Cristian Gâfu.

Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a subliniat din nou faptul că județul va dispune în următrorii ani de bani europeni pentru dezvoltarea turismului. „Este pentru prima dată când avem la Anina o Gală de desemnarea pemiilor de Excelență pentru promovarea și dezvoltarea turismului în Banatul Montan. E un eveniment important. Banatul Montan are nevoie de promovare turistică, turismul este șansa Aninei și șansa județului pentru că industria s-a cam terminat. Anina va putea cel putin să le arate turiștilor ce a însemnat mineritul. Practic asta ne mai rămâne să promovăm locurile și să arătăm cetățenilor și turiștilor din toate colțurile lumii cum s-a extras din subteran minereul. Noi vom promova și vom prijini orice acțiune turistică și prin fondurile alocate de comunitatea europeană Regiunii Vest am reușit să atragem o parte pentru proiectele orașului Anina“, a declarat Dunca.

Daniel Danu, viceprimarul cu atribuții de primar al orașului Anina a precizat că ideea acestei gale a plecat de la domnul Gheorghe Românu, fostul primar al Aninei. „Turismul este viitorul Aninei și sunt convins că vom reuși pentru că sunt mulți factori implicați în dezvoltarea orașului. Mă refer la oamenii de faceri, colegii mei din primărie care lucrează la proiecte și sunt binecunoscute investițiile domnului Dunca în promovarea și dezvoltarea turismului în Banatul Montan. Alături de acxeastă echipă sunt convins că vom reuși să punem Anina pe harta turistică a României și de ce nu, a Europei“, a mai adăugat Daniel Danu.

Gala s-a încheiat cu un spectacol de colinde susținut de copiii de la Asociația Humanitas Pro Deo și un recital de muzică populară susținut de orchestra „Doina“ a Casei de Cultură din Anina. Pe lângă acordarea de diplome și medalii, a fost lansat, volumul de carte „Oameni, fapte, atitudini din zona Banatului Montan”, un concept media integrat, abordat în premieră, fiecare capitol fiind atribuit unei personalități implicate activ în dezvoltarea și promovarea turismului din zonă, un volum semnat de Adrian Dinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 10 =