Fundația Comunitară Banatul Montan dă startul campaniei „Un viitor mai curat cu gunoiul selectat“

selectare deseuri

.

Fundația Comunitară Banatul Montan vine în ajutorul reșițenilor cu o campanie de informare în ceea ce privește selectarea deșeurilor. Campania „Un viitor mai curat cu gunoiul selectat“ cu suportul financiar al Active Citizens Fund – Romania, dar și al celorlalți parteneri și donatori: Fundația Friends for Friends, Romanian American Foundation și Primăria Municipiului Reșița. face parte din proiectul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local”.

În cadrul acestuia, au fost organizate consultări publice, întâlniri, programe de leadership prin care am vrut să identificăm, cu ajutorul cetățenilor, cele mai importante schimbări pe care ei și le doresc pentru orașul lor. În urma sondajului de opinie realizat, cetățenii din Reșița au votat cele mai importante priorități pentru ei, iar colectarea selectivă a fost una din principalele nevoi semnalate. Propunem astfel o campanie care să informeze și să ajute cetățenii să selecteze gunoiul corect, ținând cont de gradul de colectare selectivă în Reșița de numai 11%.

„În cadrul acestei campanii ne propunem ca cetățenii din municipiul Reșița să fie mai bine informați și educați în legătură cu modul de selectare a gunoiului. Am realizat afișe care se află în fiecare stație de autobuz, pliante cu informații și scurte materiale video prin care este explicat procesul de selectare corectă a gunoiului. Acestea din urmă vor rula în autobuze, pe rețelele sociale, pe site-ul nostru și ale partenerilor. Ne dorim ca un număr tot mai mare de cetățeni să fie parte a acestui efort, să avem un oraș mai curat, iar gunoiul selectat corect să poată fi reutilizat. Mai multe detalii despre proiect se găsesc pe: www.activismcivic.ro“, transmit reprezentanții fundației.

Proiectul „Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local” este derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară Buzău, Fundaţia Comunitară Vȃlcea, Fundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timișoara cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este consolidarea unor nuclee civice de cetățeni activi și informați care să lucreze împreună și să (re)acționeze în promovarea unor investiții, servicii și politici publice eficiente și transparente la nivel local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + 11 =