Fostul primar al Bocșei, Emanuel Dănilă, a fost găsit împușcat

emanuel danila

În această dimineață, Emanuel Dănilă, fostul primar al oraşului Bocşa, a fost găsit împușcat. Incidentul a fost anunţat la numărul de urgență 112 în jurul orei 9.00 de către soția acestuia, care a spus că fostul edil a fost găsit fără suflare. Se pare că Emanuel Dănilă a decis să își pună capăt zilelor. În cauză au fost demarate cercetările pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Dănilă a renunțat la funcția de primar în luna martie, spunând atunci că: „Demisia mea din funcția de primar este motivată de strict probleme personale, care țin de sănătatea mea și a familiei mele. Aceste probleme îmi făceau imposibilă desfășurarea pe mai departe a unei bune activități profesionale la conducerea primăriei Bocșa. Nu am dorit ca ele să aibă un impact asupra vieții cetățenilor orașului nostru, ori să afecteze imaginea Partidului Național Liberal”.

Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, a transmis: „Camaradul nostru, Emanuel Dănilă, Manu de la Bocșa, astăzi s-a ridicat la Cer prin voința lui. Este un gest tragic și disperat, într-o lună a durerii și a patimilor, generat de o depresie post-Covid, din cauza căreia a și demisionat din funcția de Primar. Era un om bun și harnic, un coleg sincer și devotat, un spirit liber și un rebel frumos. Condoleanțe familiei îndurerate, alături de care noi, Filiala PNL Caraș-Severin, vom fi mereu! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!“

Despre acest caz, Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraș-Severin, a transmis: „În această dimineață, la ora 08.29, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată prin apel 112, de către o persoană de sex feminin despre faptul că și-a găsit soțul împușcat în locuință. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 57 de ani, din Bocșa, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul capului. Echipajul Serviciului de Ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.  De asemenea, la fața locului a fost găsită o armă de vânătoare. În acest moment, o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul. Din verificările efectuate până în prezent, arma de vânătoare este deținută legal de bărbatul în cauză. Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului“, a mai transmis Boeru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + fifteen =