Felix Borcean: „Domnul Pasere şi-a dorit mai mult decât ar fi putut să aibă”

demitere Pasere

În şedinţa de vineri, 29 ianuarie, a Consiliului Local Caransebeş, viceprimarul Felician Pasere a fost eliberat din funcţie. Proiectul de hotărâre a fost introdus peste ordinea de zi de primarul Felix Borcean, el fiind adoptat cu 16 voturi pentru şi 3 împotrivă. Totul s-a întâmplat la sfârşitul şedinţei, după ce organigrama Primăriei, punct considerat de cei mai mulţi ca fiind cel mai sensibil de pe ordinea de zi, trecuse de votul consilierilor, care au fost de acord cu ea în unanimitate.

Fostul, de acum, viceprimar Felician Pasere s-a declarat surprins, cu atât mai mult cu cât Felix Borcean, spunea el, nu i-a reproşat nimic şi nici nu a purtat vreo discuţie cu acesta.

„Nu am avut disensiuni cu domnul primar… S-a întâmplat fiindcă, probabil, am vrut o discuţie pe tema organigramei, una de informare, nimic mai mult. Neavând experienţă în Consiliul Local, am vrut doar să fiu informat ce şi cum, atâta tot. Am aflat de asta exact în şedinţă, cred că propunerea s-a făcut cu zece minute înainte ca ea să înceapă. Nu au ştiut nici cei de la USR, nici cei din echipa mea, probabil sunt nişte lucruri făcute pe la spate. Două sute la sută e vorba despre jocuri politice. Ce mă deranjează pe mine e că puteam să fiu informat, şi criticat în funcţie de ce am făcut până acum, sau evaluată perioada în care am fost viceprimar. Chiar nu mi s-a reproşat nimic. Voi prezenta un raport de activitate, şi eu consider că va fi unul mulţumitor”, a declarat Felician Pasere pentru presă, imediat după citirea oficială a proiectului de hotărâre care îl viza.

Fostul viceprimar a adăugat, de data aceasta în faţa consilierilor, cu câteva minute înainte ca aceştia să voteze proiectul de hotărâre care îl viza, că „poate peste două, trei luni, eu am să găsesc un echilibru cu cei de la PNL, îi răsturnăm şi pe ceilalţi, după aceea fac cu cei de la USR”.

Imediat după încheierea şedinţei, primarul Felix Borcean a susţinut o conferinţă de presă în care a dorit să clarifice situaţia generată de eliberarea din funcţie a lui Felician Pasere. În ceea ce priveşte faptul că proiectul de hotărâre a fost pus pe ordinea de zi pe ultima sută de metri, edilul a explicat că era greu să se întâmple altfel, deoarece ordinea de zi se alcătuieşte cu aproximativ zece zile înainte de data şedinţei. „Perspectiva unui vot negativ în ceea ce priveşte organigrama a fost primul aspect care mi-a dat de gândit. Eu i-am explicat că organigrama este strict apanajul primarului, şi am spus asta ori de câte ori am avut prilejul, am spus că nici nu mi se pare normal să se voteze, dar, mă rog, mă supun legii până la urmă. Domnul Pasere şi-a dorit mai mult decât ar fi putut să aibă. La discuţiile pe care le-am avut cu dumnealui, mi-a transmis faptul că îşi doreşte un cabinet propriu al viceprimarului, alcătuit din secretară, şofer şi consilier, lucru care nu prea există şi nici nu aveam posibilitatea să sacrificăm nişte posturi din organigramă pentru a-i alcătui un cabinet. Eu însumi nu am un cabinet, cabinetul meu înseamnă cei doi consilieri, iar lui, chiar în prima şedinţă de după învestire, chiar i-am votat un consilier personal. De asemenea, şi-a angajat un şofer pe «Gugulania», lucru cu care am fost de acord. Acum secretară… Maşină de serviciu are, şi a alimentat-o cam cu 200 la sută într-o lună… Nu i-am spus nimic, m-am gândit că poate nu ştie că este votată o anumită cotă de 125 de litri. Eu nu depăşesc această cotă, dimpotrivă, merg mult sub cota respectivă, dar când consumi 207 litri într-o lună îţi dă de gândit ce s-a întâmplat cu benzina respectivă. Pe lângă aceste aspecte, domnul Pasere avea o relaţie încordată cu o parte din angajaţii Primăriei, pentru care tot eu i-am delegat atribuţiunile, cu compartimente precum Cadastru, Urbanism, Direcţia Poliţiei Locale sau Serviciul Public de Întreţinere şi Reparaţii, şi, în repetate rânduri, unii dintre angajaţi, în speţă şefi de servicii sau directori, mi-au spus că există tensiuni, există o abordare de tip «patron», ceea ce mie mi se pare deplasat. Nu mai pun la socoteală faptul că a şi semnat anumite documente care nu trebuiau semnate… În organigramă, el şi-a dorit cumva să-i fie trasate foarte clar nişte linii, să-i fie atribuite nişte direcţii, dar consider că este prematur, după trei, patru luni de activitate, să dau mai mult pe mâna cuiva, fie că vorbim de city-manager, fie că vorbim de viceprimar, dacă nu au experienţă suficientă, am crezut de cuviinţă că este bine să le dau câteva atribuţiuni, şi le-am împărţit cam o treime fiecăruia, dacă nu mai bine, pentru a le testa capacităţile, abilităţile”, a spus edilul.

Că Pro România a votat totuşi organigrama, Felix Borcean a pus gestul pe seama faptului că se ştia că proiectul va trece oricum, iar consilierii acestui partid n-au vrut să se facă de râs. „Eu ştiu toate discuţiile din spatele votării organigramei, întâlniri de taină în diverse locaţii, cu diverşi preşedinţi de partid, în speţă noul şef al PSD, care a transmis că n-ar fi bine să se voteze organigrama, şi, deşi pare victimă, nu este chiar aşa. Până la a se ajunge în situaţia de astăzi, s-au dus multe lupte subterane. Eu le-am transmis din start că nu negociez această organigramă, o supun la vot şi, dacă trece, bine, dacă nu trece, foarte bine, dar puteau fi luate şi alte măsuri. Pe mine asta m-a deranjat, că şi-a dorit cu tot dinadinsul, şi s-o facă şi în scop electoral, să povestească prin cartiere că de fapt el este acum la putere, el este un viceprimar care aparţine unui partid, iar eu sunt un independent care n-a făcut nimic patru ani şi, cumva, a început să-şi construiască o perspectivă electorală, lucru care nu mi se pare corect în momentul de faţă. Nici eu nu-mi fac campanie electorală, nici voi nu vă faceţi campanie electorală! Nu apărem pe pagina personală cu poze cum asfaltăm noi şosele sau cum construim ambulatorii, pentru că voi sunteţi angajaţi ai Primăriei, la fel cum sunt şi eu. Dacă eu nu fac lucrul acesta, nu-l faceţi nici voi! Nu este normal. Consider că situaţia devenise tensionată şi că nu se poate lucra armonios într-o instituţie, în condiţiile astea. Nu vreau să mai am experienţa anilor trecuţi, vreau să fie lucrurile foarte clare şi cel, sau cea care va veni trebuie să înţeleagă acest aspect – nu încercăm să facem activităţi subversive, să ne săpăm unul pe altul, pentru că, până la urmă, toate lucrurile astea nu duc decât la un dezastru al funcţionalităţii Primăriei”, a mai spus Felix Borcean.

Edilul a mai adăugat că un alt argument pentru demiterea viceprimarului a fost acela că Felician Pasere a insistat foarte mult pentru retragerea dreptului de folosinţă a terenului pentru cimitir, din proximitatea reşedinţei sale, punând, totodată, presiune pe angajaţii Serviciului Urbanism.

Deşi următorul punct era alegerea noului viceprimar, proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi de către Felix Borcean, acest lucru urmând să aibă loc într-o viitoare şedinţă de consiliu local.

În acest sens, edilul a explicat că a avut o discuţie şi cu Partidul Naţional Liberal, pentru a face o înţelegere cu membrii acestuia, însă în ultima clipă a survenit ceva. „Probabil din răzbunare, se prefigura că Pro România va da votul unui candidat, altul decât cel convenit de noi prin negociere, şi am spus că, decât să se întâmple acum, să fie luaţi unii prin surprindere, am hotărât s-o lăsăm pe o altă dată. Mi s-a părut un gest de fair-play pentru toată lumea… Este posibil orice acum, să fie şi un liberal, ceea ce e bine. E sănătos din punct de vedere democratic”, a mai spus primarul Caransebeşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − eleven =