Etnia germană din Reșița, la ceas de bilanț pe anul 2022

00 ALEXANDER TIETZ BIBLIOTHEK 01

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (FDG C-S) și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au organizat în anul 2022 zeci de acțiuni printre care „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, cea de a XXXII-a ediție, „Zilele Literaturii Germane la Reșița”, „Copiii desenează ținutul natal”, „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii”, „Primăvara culturală germană la Reșița” și „Toamna culturală germană la Reșița”. De asemenea, trebuie amintit Simpozionul internațional online „Minoritatea germană în sud-estul și estul european: Împreună pentru Casa Europei“, ediția a IV-a, cu participanți din Cernăuți (Ucraina), Maribor (Slovenia), Pécs (Ungaria), Sremska Mitrovica (Serbia) și Vukovar (Croația), desfășurat în 21 noiembrie. Tot în noiembrie am fost parte, în Reșița, a proiectului „Serile Muzicii Clasice Germane“, desfășurat în perioada 3 – 6 noiembrie.

Anul trecut, în plan central s-a situat jubileul german reșițean, 35 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, cu evenimente desfășurate în octombrie și noiembrie, la Reșița și Timișoara, la care au participat oaspeți din țară și de peste hotare. Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“ Reșița a sărbătorit în 2022 trei jubilee: 250 de ani de la întemeierea primei parohii catolice la Reșița – 1772 (sărbătoriți împreună cu hramul bisericii, la 7 august), 245 de ani de la sfințirea primei biserici catolice din Reșița – 28 septembrie 1777 (sărbătoriți în 28 septembrie) precum și 175 de ani de la sfințirea actualei biserici – 25 noiembrie 1847 (sărbătoriți la 20 noiembrie).

Amintite trebuie să fie și manifestările cuprinse în cadrul Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), a Zilei Mărțișorului și Internaționale a Femeii (1, respectiv, 8 martie), a Zilei Internaționale a Poeziei (21 martie), a Orei Pământului (26 martie), Zilei Mondiale a Artei (15 aprilie), a Zilei Internaționale a Monumentelor și a Siturilor (18 aprilie), a Zilei Internaționale a Cărții, a Drepturilor de Autor și cea Națională a Bibliotecarului (23 aprilie), a Zilei Internaționale a Dansului (29 aprilie), a Zilei Naționale a Inimii (4 mai), a Zilei Europei (9 mai), a Zilei Mondiale a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare (21 mai), Fête de la Musique (21 iunie),a Zilei Banatului (21 iulie), a Zilei Germane de Comemorare a Victimelor Războiului și a Violenței (13 noiembrie) și a Zilei Minorităților Naționale din România (18 decembrie).

„În plan central au stat în acest an evenimente precum cele dedicateîmplinirii a 150 ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu aburi pe teritoriul actual al României – 1872. Acestui jubileu i s-au alăturat altele două în strânsă legătură: 100 de ani de la construirea la Reșița a Fabricii de locomotive și 50 de ani de la inaugurarea Muzeului de locomotive cu abur în aer liber din Reșița (inaugurat la 29 aprilie 1982). Am fost parte a manifestărilor organizate în acest sens (expoziții, simpozioane, prelegeri), de-a lungul întregului an calendaristic. FDG C-S și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au realizat pe parcursului anului 2022 un număr de 6 plicuri filatelice ocazionale și au conceput de asemenea machetele unui număr de 6 ștampile filatelice ocazionale, aferente jubileului reșițean. Totodată, acestea au finanțat realizarea unei medalii dedicate celor 150 de ani. Concepția grafică a medaliei aparține lui Bogdan Piperiu, la fel ca și Trofeul „Reșița 150”, confecționat din acril (plastic). Activitățile editoriale au cuprins tipărirea a 2 cărți dedicate jubileului reșițean, apărute sub egida noastră în acest an calendaristic“, spune Erwin Țigla, președintele Forumului German Caraș-Severin.

De asemenea, am continuat proiectul jubiliar din anul 2021, „Reșița: 250 de ani de istorie industrială“ cu diferite evenimente organizate pe parcursul anului 2022, sub motto-ul „Reșița: 250 + 1 ani de istorie industrială“. În decursul anului 2022 au apărut în continuare publicația „Echo der Vortragsreihe” (= „Ecoul Asociației”) precum și numerele speciale dedicate celor mai importante evenimente culturale ale etniei germane din Banatul Montan, și 7 cărți din cele 126 apariții editoriale publicate din 1995 până în prezent. Au apărut, de asemenea, două numere ale periodicului „info“.

În anul 2022 au fost editate 70 plicuri filatelice ocazionale precum au fost și confecționate de către noi 69 ștampile filatelice ocazionale,aprobate, conform legislației în vigoare, de Poșta Română. De asemenea trebuie amintit următorul produs audio și media: CD-ROM „Die Banater Berglanddeutschen = Germanii din Banatul Montan“, Nr. 20 / 2022.

Tot în această perioadă a fost actualizată pagina web în limba germană www.dfbb.ro (coordonator: ing. Hugo Eduard Balazs), ca, de altfel, și pagina de Facebook a Asociației, coordonată de dr. ing. Christian Paul Chioncel.

Datorită situației pandemice, activitatea formațiilor culturale germane la Reșița a fost în prima parte a anului sever restrânsă; abia după aceea, activitățile au început să meargă pe făgașul normal… Amintim aici activitățile corului „Franz Stürmer“ (înființat la 27 mai 1991, astăzi condus de prof. Elena Cozâltea), ale formației muzicale „Banater Bergland“ (formație activă din 1995, compusă în momentul de față din prof. George Gassenheimer și Janny Zelko), ale formației de dansuri populare germane „Enzian“ = „Gențiana“ (activă din 26 iunie 1999), coordonatorii celor două grupe de vârste – mici și adulți – fiind Marianne și Nelu Florea, ale grupului muzical „Intermezzo” (înființat în ianuarie 2016, compus în momentul de față din Marianne Chirilovici, Letiția Sabău, Carol Walter Fleck și Lucian Duca – coordonator), ale soliștilor Marianne & Petru Chirilovici, și nu în ultimul rând, ale Cercurilor de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonat de Doina și Gustav Hlinka) și de sculptură „Jakob Neubauer“ (coordonator: George Molin), ambele cercuri de creație plastică aflate în 2022 în cel de al 30-lea an de existență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − 11 =