E iarăşi linişte şi pace la Primăria Caransebeş

Felix si Pasere

În cursul zilei de miercuri, 9 iunie, Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat sentinţa în dosarul în care viceprimarul municipiului Caransebeş, Felician Pasere, a fost destituit din funcţie, la începutul acestui an. Astfel, instanţa a admis cererea formulată de reclamantul Felician Pasere, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Caransebeş. „Dispune anularea HCL Nr. 36/29.01.2021 1a Consiliul Local al Municipiului Caransebeş. Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Caransebeş să plătească reclamantului Pasere Felician suma de 3.550 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţa publică din 09.06.2021”, se mai arată în hotărârea instanţei cărăşene.

Într-o conferinţă de presă susţinută în aceeaşi zi, primarul Felix Borcean a declarat că a aflat soluţia chiar înainte de a intra în şedinţa extraordinară a Consiliului local.

„Atâta pot să vă spun, că nu voi mai face apel la această soluţie pe fond a Tribunalului Caraş-Severin, care este în favoarea viceprimarului. Poate doreşte Consiliul local să iniţieze o procedură, pentru că până la urmă nu e doar voinţa mea. Cu Felician Pasere mă înţeleg foarte bine, situaţia s-a normalizat. Simt că lucrurile funcţionează aşa cum trebuie. Pe mine nu mă interesează ce cred membrii unui partid sau ai altuia, mă interesează relaţia mea directă cu el şi funcţionarea acestei relaţii în Primărie. Pe toată perioada care a trecut, eu nu i-am luat nicio atribuţiune, este coordonatorul Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, face munca de teren, şi nici nu urmează să se întâmple de-acum încolo”, a mai spus primarul municipiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =