E cruntă situaţia la Transal Urbis Caransebeş!

Transal Urbis

În şedinţa de joi, 25 februarie, a Consiliului Local Caransebeş, la capitolul „Întrebări, interpelări”, Mihai Minea şi Romeo Cozma, cei doi administratori ai SC Transal Urbis SRL, au prezentat o informare privind situaţia economică şi tehnică a societăţii de salubritate a municipiului până în data de 31 ianuarie.

Mihai Minea a ţinut să precizeze din capul locului că el ocupă această funcţie în baza unui contract de mandat, răspunzând astfel întrebărilor adresate de viceprimarul Felician Pasere, în plus considerând că legătura sa cu Primăria, Minea fiind consilierul lui Felix Borcean, a fost benefică, ducând la rezolvarea unor situaţii blocate până în acel moment.

„Situaţia economică este cruntă. La o societate economică cu 100 de angajaţi să ai la ora actuală un deficit de aproape 5 milioane de lei este, zic eu, îngrijorător. Dacă ne uităm pe această prezentare, vom putea vedea cel mai îngrijorător lucru, pe care nu pot să-l înţeleg, este acumularea acestei datorii de 2,73 milioane de lei către ANAF. De la o datorie de 116.000 de lei către Ecobauer, am ajuns la peste 1,1 milioane datorii, penalităţi şi aşa mai departe, pe care va trebui să le achităm, este sentinţă, mai avem o cale de atac, dar se pare că o vom pierde şi pe aceasta, ni s-au reţinut peste 400.000 de lei, am avut conturile blocate o perioadă îndelungată… S-au deblocat conturile, avem eşalonarea la ANAF aproape semnată, pe care ne-o asumăm ca în decurs de cinci ani să o aducem la zi”, a spus Mihai Minea.

Pe lângă cele amintite de cel de al doilea administrator al SC Transal Urbis, societatea mai înregistra 127.000 de lei datorii la SC Brantner Turnu Severin pentru depozitarea deşeurilor la haldina acesteia, 374.528 de lei datorii către diverşi furnizori, şi un milion de lei estimarea transportului plus taxe de gunoi pentru deşeurile depozitate în zona Kaufland.

În informare se mai arată, de asemenea, că au fost constatate, la prima vedere, unele inadvertenţe, care, parţial, pot explica de ce pierderile înregistrate de Transal Urbis anul trecut au fost cu 1,14 milioane de lei mai mari decât în 2019. Astfel, salariile au crescut cu 482.602 lei, în condiţiile în care societatea avea deja probleme financiare, şi, mai mult, încasările pentru serviciile prestate au scăzut cu 214.771 de lei. Scăderea încasărilor este de neînţeles şi prin prisma faptului că în cursul anului trecut au fost manipulate cu 400 de tone de deşeuri mai mult decât în 2019. Inexplicabilă este, de asemenea, şi creşterea costurilor pentru serviciile către terţi, în situaţia în care, în ultimele trei luni, nu au fost transportate şi depozitate cele aproximativ 2.000 de tone de deşeuri colectate, creşterile de tarife pe care le-au aplicat deponeele trebuind să fie analizate, fiind necesară o ajustare a tarifelor Transal Urbis.

În ceea ce priveşte situaţia tehnică, în raportul prezentat consilierilor locali se arată că utilajele aflate în parcul tehnic al societăţii prezintă un grad ridicat de uzură, lucru care generează costuri mari pentru repararea lor. Cele trei autocompactoare au depăşit zece ani de funcţionare şi, într-un timp relativ scurt, ele ar trebui înlocuite. De asemenea, atelierul în care se desfăşoară activitatea de întreţinere este aproape inutilizabil.

Referitor la Mediu, cel de al treilea capitol important despre care a vorbit Mihai Minea, în informare se precizează că, în urma controlului din data de 15 februarie, Garda de Mediu a identificat unele probleme şi a dispus o serie de măsuri pentru remedierea acestora. Unele dintre ele se aflau deja în atenţia societăţii, singura care nu poate fi rezolvată în termen fiind cea legată de eliminarea deşeurilor de la depozitul din zona Gării Ţiglărie.

Totuşi, printre măsurile luate de noua conducere a Transal Urbis pentru deblocarea situaţiei grave în care se află societatea se regăseşte şi colaborarea cu Deponeul Ecologic de la Lupac, din data de 10 februarie aici depozitându-se 475 de tone de deşeuri menajere şi 9 tone de deşeuri selectate.

Pentru viitor, Mihai Minea a declarat că se doreşte ecologizarea terenului din zona Gării Ţiglărie şi identificarea unei locaţii pentru transferul gunoiului colectat, identificarea unei locaţii pentru depozitarea şi compactarea gunoiului selectiv, creşterea procentului de deşeuri reciclabile, în prezent acesta fiind de doar 4,5%, dar şi implementarea programului pentru colectarea gunoiului pentru compost.

Noua conducere a societăţii a anunţat că au fost stabilite o serie de măsuri pentru reducerea cheltuielilor, precum şi pentru creşterea veniturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =