După mai bine de 40 de ani, barajul Oravița Mică este din nou funcțional

Baraj Oravita Mica -vedere aval

COMUNICAT DE PRESĂ

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că ieri au fost recepționate lucrările de reabilitare a barajul Oravița Mică (județ Caraș-Severin) și cele de amenajare a albiei râului Oravița în intravilanul localității Oravița (județ Caraș-Severin). Aceste lucrări au fost cuprinse în cadrul obiectivului de investiții “Refacerea lucrărilor calamitate la acumularea Oraviţa, jud. Caraş-Severin -baraj Oravița Mică, regularizare aval”.

Încă din anii 80, barajul Oravița Mică, realizat în secolul al XVIII-lea, datorită duratei mari de funcționare, avea nevoie de o reabilitare complexă. Lipsa fondurilor necesare refacerii lucrărilor au impus amânarea repetată a reparațiilor capitale, care au început odată cu semnarea contractului de lucrări în noiembrie 2018. Durata de execuție inițială a lucrărilor a fost de 24 luni, durata fiind prelungită ulterior până în 2024 din cauza nealocării fondurilor și a stării de pandemie.

Barajul Oravița Mică se afla într-o stare înaintată de degradare, care nu permitea funcționarea normală a acestuia, iar lacul de acumulare era colmatat în proporție de 92%. Lucrările de reabilitare au început în primăvara anului 2019 și au constat în: refacerea paramentului amonte și aval, amenajarea corespunzătoare a descărcătorului de suprafaţă şi a golirii de fund, realizarea unui disipator de energie la piciorul aval al descărcătorului de suprafaţă, consolidarea corpului barajului prin injecţii cu lapte de ciment, precum și instalarea unei aparaturi de măsură și control pentru a urmări în timp modul de funcționare a barajului. A fost realizată și decolmatarea cuvetei lacului de acumulare care acum asigură un volum de 43.000 metri cubi.

Prin aceste lucrări sunt asigurate toate condițiile de apărare împotriva inundațiilor a comunității locale, lacul de acumulare Oravița Mică împreună cu lacul de la Oravița Mare având capacitatea să atenueze viiturile de pe pârâul Oravița”, a declarat Marius Ungurean, directorul tehnic de Investiții al ABA Banat.

Lucrările de amenajare a albiei râului Oravița, intravilan Oravița, au avut ca principal scop asigurarea tranzitului apei la viituri. Acestea au început de asemenea în 2019. S-au executat lucrări de regularizare a albiei pe o lungime de 2973 metri, între acumularea Oravița Mare și Oravița Mică, cât și aval de acumularea Oravița Mică. Acestea au fost: decolmatări și curăţări de albie în vederea măririi capacităţii de scurgere, consolidări ale lucrărilor existente.

Valoarea lucrărilor realizate a fost de 9.211.618,76 lei cu fonduri de la bugetul de stat.

Compartimentul Relații cu Presa al Administrației Bazinale de Apă Banat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + thirteen =