După mai bine de 10 ani, în satul Pârvova se macină din nou la moara de apă

122044523 2747199795606539 9083811467930146065 o

Voluntarii Asociației Acasă în Banat, alături de cei ai Fundației Orange, au pus în funcțiune, în doar două zile, o moară de apă din satul Pârvova, comuna Lăpușnicel.

Acțiunea de reabilitare a marcat ultima intervenție din proiectul “Salvăm morile de apă”, finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul “Susține un ONG”, program anual ce încurajează implicarea angajaţilor companiei Orange în proiecte sociale.

Pe parcursul a numai două zile, vineri și sâmbătă, 35 de voluntari din toată țara au intervenit la cele trei mori de apă din localitate: Moara Osoina și Moara din Cheia – două mori de lemn și Moara din Gian – o moară din piatră.

Și celelalte două mori din sat și-au recăpătat frumusețea de odinioară: voluntarii au schimbat învelitorile acoperișurilor înlocuind plăcile de azbest cu țiglă solzi, au tratat lemnul și au decolmatat ieruga (canalul de apă care duce la moară), urmând ca și aceste mori să fie repuse în funcțiune de către comunitatea locală.

„La Pârvova a fost a treia și ultima intervenție din acest an în cadrul proiectului „Salvăm Morile de Apă:. Deși inițial ne-am propus să intervenim doar la două dintre morile din sat, am reușit să ne organizăm pentru a include în proiect și o a treia, foarte frumoasă dar cu potențial de a fi repornită. Voluntarii au dobândit experiență, am reușit să formăm echipe foarte eficiente și așa am reușit să terminăm la timp ceea ce ne-am propus. Acum, la finalul intervenției, ne bucurăm că în sat se poate măcina din nou și sperăm ca morile de apă să aducă turiști dornici să descopere satul Pârvova și frumusețile oferite de întreaga zonă a Văii Almăjului”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + sixteen =