Dictatura semidoctă

Dictatura semidoctă

Există, sau ar trebui să existe, în fiecare dintre noi, acea minunată propensiune spre starea de libertate. Nu apologia libertăţii doresc să o fac, însă, aici, pentru că există gânditori, filosofi, teologi sau scriitori care ar realiza-o mult mai bine. Aşa cum Gaston Bachelard a reuşit să scrie un formidabil eseu de consistenţa unei cărţi doar despre flacăra unei lumânări, despre libertate – sau mai ales despre libertate – se pot scrie tomuri întregi.

Doresc să atrag atenţia nu neapărat asupra libertăţii, ci asupra acelora care doresc cu tot dinadinsul să ne-o ia. Există indivizi pentru care controlul, exploatarea tehnicilor de manipulare şi transformare a omului onest, într-un simplu instrument care serveşte ascensiunii lor bolnăvicioase, este un adevărat deliciu. Mult mai versaţi, mai subtili decât grobienii comunişti – unii dintre ei erau chiar umani, câteodată – actualii păpuşari ai societăţii noastre trag cu râvnă de nişte sfori cu care încearcă să ne transforme în marionete.

Să nu credeţi că sunt foarte inteligenţi aceşti oameni. Nu, de multe ori spoiala lor de cultură se rezumă la mai puţin decât ne-am aştepta. Posedă câteva rudimentare elemente de vocabular pe care le folosesc cu emfază, ori de câte ori au ocazia, fălindu-se astfel în faţa ignoranţilor. Insistenţa cu care se dau profesionişti în domeniile lor iniţiale de activitate este şi ea o formă de manipulare, o modalitate de a ieşi în faţă cu orice chip. Sau, cel puţin, încearcă să fie. Abia aleşi sau numiți într-o demnitate, încep să se înconjoare de oameni pentru care priceperea şi caracterul sunt noţiuni absolut abstracte. Au în schimb, aceste personaje reptiliene, ca şi modelele lor, o abilitate nativă de supravieţuire în umbra noilor conducători, pe care-i manipulează la rându-le. Aşa că, în scurtă vreme, ne pomenim cu mici dictatori. Tot ceea ce fac este corect, este minunat. Sunt oamenii care ne trebuie, personajele providenţiale. Nu mai poţi să le reproşezi nimic, nu mai poţi să ai o altă opinie, trebuie doar să aprobi totul şi să te închini în faţa geniului său, al însuşi Alesului. Exerciţiul democratic, libertatea cuvântului, societatea civilă, faptul că este plătit din banii tăi reprezintă vorbe-n vânt, fleacuri, mofturi. Doar EL are dreptate. Îşi permite să te apostrofeze, chiar să-ţi dicteze agenda personală.

Aţi întâlnit astfel de personaje peste tot. Sunt produsele acestei epoci încețoșate, oameni pentru care pălăriile funcţiilor sunt, cu siguranţă, mult prea mari. Compensează însă acest retard moral, cultural sau profesional prin agresivitate, prin idei sumare dar puternic fixate, prin spirit revanşard.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •