Despre Trecere. Încotro?

Mario Balint

Era creștină începe acolo unde, prin răstignire și înviere, Dumnezeu nimicește puterea morții. Adam a murit, Hristos a înviat! Adamul cel primordial reprezintă imaginea lumii căzute “în stricăciune şi păcat pînă la iad”, cum spun păstrătorii Sfintelor Taine bisericeşti, iar “Hristos este icoana umanităţii îndumnezeite şi înălţate pînă la rai”.

Paşte vine din ebraicul pesah, care înseamnă trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pămîntul Canaanului, făgăduit de Dumnezeu prin Moise. Paştele creştinilor este, în primul rînd, sărbătoarea Învierii Domnului, trecerea din robia omului Adam la veşnicia Hristosului. Sărbătoarea Paştelui devine, astfel, revirimentul Istoriei. O istorie deloc prietenoasă cu noi, românii! Pentru noi, Paștele, marea trecere din robie spre Canaanul mîntuirii noastre ca popor, încă nu a sosit! Învierea Domnului nu coincide cu Învierea noastră morală!

Zilele acestea sărbătorim sacrificiul, ciocnim ouă roșii, mîncăm și bem ca la sfîrșitul Lumii, pentru ca de marți să ne putem sfîșia, din nou, cu forțe proaspete. Bine, nu că unii ar fi încetat să facă rău semenilor chiar și în Săptămîna Mare… De la turnătorii mărunte, la orgolii rănite de șefuți de provincie sau dregători în funcții la nivel înalt.

Bunăoară, Planul Național de Redresare și Reziliență s-a dovedit o simplă minciună pre-electorală. O înșelăciune diavolească desprinsă parcă din ispitirea lui Iisus. „Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavol timp de patruzeci de zile”, după cum scrie în evangheliile lui Matei, Marcu și Luca. Iohannis a ispitit electoratul cu cele 30 de miliarde de euro de la Bruxelles, pentru ca guvernerul meu să se așeze la butoane. Bruxellul a citit PNRR și şi-a făcut cruce parcurgîndu-l! După alegeri, s-a pus problema refacerii Planului, care trebuia depus pînă pe 30 aprilie 2021. Aşa am crezut aflînd, dintr-un comunicat al Guvernului, că pe 20 ianuarie 2021 s-a adoptat un Memorandum pentru refacerea PNRR, elaborat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Pe 17 martie 2021, după o întîlnire la Cotroceni, Klaus Iohannis a anunţat că noul PNRR e gata. Pe 21 aprilie 2021, aflăm de la Dan Barna că Planul trebuie refăcut substanţial! Pe 26 aprilie 2021 a avut loc o întîlnire la Cotroceni cu cei responsabili de întocmirea Planului. Aici s-a decis să se solicite UE să accepte ca PNRR-ul să fie depus pînă pe 31 mai 2021.

Ce înseamnă asta? Că noul Plan a fost făcut praf și pulbere de Comisia Europeană! Că au fost observaţii atît de multe şi de mari încît, practic, Planul a fost respins. Adio autostrăzi! Adio irigații! Adio gaz! De ce s-a întâmplat asta? Ar trebui să ne răspundă Klaus Iohannis!

Faimosul plan european în valoare totală de 750 miliarde euro a fost conceput pentru finanţarea programelor naţionale de redresare, fie sub formă de subvenţii (390 miliarde euro), fie sub formă de împrumuturi (360 miliarde de euro). Fiecare stat membru are alocată o sumă care este calculată de cîţiva parametri, pe care dacă îi respecți, primești banii, dacă nu, nu! Noi, nu! Pentru cine a vrut şi a ştiut, serviciile Comisiei Europene, începînd cu 15 octombrie 2020!, au demarat discuţiile pe schiţele de plan naţional, cu fiecare stat membru care a dorit acest lucru, înainte de depunerea formală de documente. Spre exemplu, programul naţional al Germaniei a fost prezentat pe 3 iunie 2020! Noi eram ocupați cu ispitirea electoratului 40 de zile.

Paștele reprezintă Trecerea. Noi, încotro? Nu vă propun să uităm. Îmi doresc, poate, mai multă omenie şi mai puţină încrîncenare. Greu de crezut, în următoarea perioadă…

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen − three =